Андрей Мардарь / NewsMaker

Eurovision 2022: Formația „Zdob şi Zdub” și Frații Advahov pleacă pe 29 aprilie la Torino

Formația „Zdob şi Zdub” și Frații Advahov vor pleca pe 29 aprilie la Torino pentru a participa la repetițiile care vor avea loc acolo. În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, artiștii au menționat că sunt pregătiți să ne reprezenta țara la cel mai înalt nivel.

„Este o piesă foarte pozitivă, îndrăgită de ambele maluri ale Prutului. Este o piesă cu un mesaj foarte frumos și ca niciodată, avem o șansă să ajungem în primele locuri ale Eurovisionului. Suntem pregătiți”, a spus Vasile Advahov.

„Este o piesă care nu dispersează oamenii, dar îi unește. Trenul este mai întâi de toate simbolul libertății, să mergem unde vrem și să dăruim muzica noastră”, a accentuat Roman Iagupov.

Vlad Țurcanu, directorul general al Companiei „Teleradio-Moldova”, a afirmat că postul publica va mediatiza concursul.

„Le ţinem pumnii pentru ceea ce au de făcut începând cu ziua de mâine, pentru că vor pleca la Torino. Iar noi de aici îi vom susţine, Moldova 1 în primul rând, prin vizibilitatea pe care o va acorda acestui eveniment”, a subliniat Țurcanu.

Potrivit organizatorilor, folclorul Fraţilor Advahov şi rock’n’roll-ul formaţiei „Zdob şi Zdub” se combină armonios în noua piesă muzicală „Trenuleţul”, care ar fi prima creație dintr-un nou album ce va fi lansat în anul curent.

Cea de-a 66-a ediție a Concursului internațional Eurovision se va desfășura în perioada 10-14 mai curent la Torino, Italia. Reprezentanții Republicii Moldova vor evolua în prima semifinală, pe 10 mai, alături de alte 17 țări. Marea finală a concursului muzical va avea loc pe 14 mai. R. Moldova participă la Eurovision începând din 2005. În acel an, țara noastă a fost reprezentată tot de Formaţia „Zdob şi Zdub” cu piesa „Bunica bate doba”, clasându-se pe locul șase.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

BNM
Игорь Чекан, NewsMaker

BNM răspunde criticilor privind salariile și achizițiile: „O campanie de discreditare”

Banca Națională a Moldovei (BNM) a venit marți, 28 iulie, cu o reacție la dezbaterile și criticile apărute în spațiul public cu privire la nivelul salariilor angajaților și unele cheltuieli administrative ale instituției. BNM susține că informațiile difuzate în ultima perioadă sunt prezentate „selectiv” și „în afara contextului”, iar unele materiale ar face parte dintr-o campanie de discreditare a băncii centrale.

Banca Națională a Moldovei înțelege preocupările societății în contextul dezbaterilor din spațiul public privind nivelul remunerațiilor în instituțiile publice. Întrebările despre modul în care o instituție își gestionează resursele sunt legitime și necesită răspunsuri clare prezentate în contextul lor complet. În același timp, BNM constată că, în ultima perioadă, aceste preocupări legitime sunt exploatate printr-o succesiune de materiale în care activitatea instituției este prezentată selectiv, tendențios și în afara contextului. Prin caracterul repetitiv și modul similar de promovare, aceste apariții depășesc cadrul unei dezbateri firești și capătă forma unei campanii de discreditare și de subminare a încrederii publice în Banca Națională”, a transmis BNM într-un comunicat.

BNM precizează că banca centrală are un statut autonom și independent, iar salariile angajaților trebuie să fie competitive pentru a atrage specialiști în domenii precum supravegherea bancară, stabilitatea financiară, securitatea cibernetică, combaterea spălării banilor sau administrarea riscurilor.

Potrivit instituției, actualul sistem de salarizare a fost introdus în anul 2018, după o analiză realizată cu sprijinul companiei internaționale de resurse umane Korn Ferry, contractată în urma unei licitații publice. Sistemul a fost aprobat atunci de Consiliul de supraveghere al BNM.

În mod similar, în ultima perioadă, sunt răspândite și informații false cu privire la unele achiziții administrative ale instituției. Acestea sunt prezentate izolat de destinația și necesitatea lor instituțională, în mod special fiind exagerate cantitatea de bunuri și prețurile acestora, cu scopul de a dezinforma și de a instiga publicul împotriva instituțiilor statului”, a adăugat BNM.

Instituția afirmă că bunurile cumpărate au o destinație exclusiv instituțională și că informațiile despre procedurile de achiziție — inclusiv planurile, valorile estimate și rezultatele licitațiilor — sunt publice. „Tocmai faptul că aceste informații sunt preluate de pe platformele publice arată că toate procedurile se desfășoară transparent”, a subliniat BNM.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: