magistrat.md

Ex-judecătorul Oleg Melniciuc a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare

Magistratul Oleg Melniciuc a fost condamnat la șapte ani de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip închis. Este primul judecător trimis în instanță pentru îmbogățire ilicită. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă la Judecătoria Anenii Noi, sediul Varnița, de magistrata Aurelia Pleșca, informează TV8 pe 3 septembrie.

Procurorii au solicitat 10 ani de închisoare. Sentința a fost luată în lipsa lui Melniciuc, a avocaților acestuia și procurului și va intra în vigoare în momentul în care decizia va fi definitivă.

În 2017, magistratul Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Râșcani, Oleg Melniciuc a fost reținut după percheziții efectuate în biroul și la domiciliul acestuia. Șeful de atunci al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat pentru IPN că judecătorul are calitatea de bănuit într-un dosar care vizează îmbogățirea ilicită.

„La momentul pornirii dosarului s-a stabilit bănuiala rezonabilă că valoarea patrimoniului pe care îl deține judecătorul Melniciuc depășește cu mult veniturile legale pe care le-a declarat”, a spus atunci Viorel Morari.

Oleg Melniciuc a fost printre candidaturile respinse de către președintele țării Igor Dodon la conducerea Judecătoriei Chișinău creată prin comasarea judecătoriilor de sector. Anterior Oleg Melniciuc a deținut funcția de președinte al Judecătoriei sectorului Râșcani.

În 2013, preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat decretul de numire a lui Oleg Melniciuc în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Râşcani, municipiul Chişinău, pentru un mandat de patru ani. Anterior, Timofti a respins această candidatură pe motiv că magistratul a încălcat Codul de etică de mai multe ori şi a provocat conflicte de interese. Însă candidatura lui Oleg Melniciuc a fost propusă din nou de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Presa a scris că Oleg Melniciuc este finul de cununie al ex-preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Legea lui Macron care interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani, blocată. Consiliul Constituțional: „Nu este adecvată”

Consiliul Constituțional al Franței a respins, pe 14 august, legea adoptată în iulie care interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 15 ani – o premieră în Europa și una dintre inițiativele cheie ale președintelui Emmanuel Macron la sfârșit de mandat, scrie agenția France Presse.

Potrivit DW, cea mai înaltă autoritate de control constituțional din Franța a ajuns la concluzia că legea respectivă reprezintă o restricție care „nu este nici adecvată, nici necesară, nici proporțională” în raport cu dreptul cetățenilor cu vârsta sub 15 ani la libertatea de exprimare și de comunicare.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a promovat activ proiectul de lege, i-a cerut acum premierului Sébastien Lecornu să pregătească un nou proiect de lege, „impecabil din punct de vedere juridic”.

Palatul Élysée a declarat că hotărârea lui Macron de a obține implementarea acestei reforme rămâne neschimbată.

Amintim că legea urma să intre în vigoare pe 1 septembrie pentru conturile noi și pe 1 ianuarie pentru cele existente. Aceasta prevedea interzicerea accesului persoanelor sub 15 ani la rețele sociale precum TikTok, Snapchat, X și Instagram, dar și la funcționalitățile sociale ale unor platforme populare, precum YouTube, la aplicații de mesagerie, inclusiv WhatsApp și Messenger, precum și la unele jocuri video online.

Legea prevedea excepții, între altele, pentru enciclopediile online și conținuturile educaționale sau științifice. Consiliul Constituțional a considerat însă că aceste excepții sunt prea „limitate”.

Franța a decis să introducă restricțiile pe fondul avertismentelor tot mai numeroase privind efectele negative ale rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților, inclusiv captarea excesivă a atenției și expunerea la conținuturi problematice. Și alte țări europene iau în considerare introducerea unor restricții similare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: