(VIDEO) Ex-președintele Moldovei a fost eliberat din arest la domiciliu. Igor Dodon: „Prima victorie!”
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) Ex-președintele Moldovei a fost eliberat din arest la domiciliu. Igor Dodon: „Prima victorie!”

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost eliberat din arest la domiciliu sub control judiciar. O decizie în acest sens a fost adoptată astăzi, 18 noiembrie, de către magistrații Curții Supreme de Justiție.

„Totuși, prima victorie o avem. Am fost eliberat din arest la domiciliu. Lupta continuă și avem pentru ce lupta. Le mulțumesc tuturor cărora m-au susținut. Lupta abia începe”, a declarat Igor Dodon.

Decizia magistraților a fost pronunțată pe fundalul unor proteste, unde zeci de manifestanți au venit să își exprime sprijinul în adresa fostului președinte al țării, cerând „Libertate lui Dodon”.

Procuratura Generală a precizat pentru NM că măsura preventivă este obligarea de a nu părăsi țara pe un termen de 60 zile.

***

Fostul președinte figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul politician Vlad Plahotniuc.

Pe 27 iunie curent, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”.

Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarele deschise pe numele său drept „politice”. Potrivit lui, acuzațiile au fost înaintate „la comandă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: