Filletti Group va construi o fermă ecologică a viitorului. Moldova în 2025 – energie verde, consum conștient și economie socială
Full Article 9 minutes read

Filletti Group va construi o fermă ecologică a viitorului. Moldova în 2025 – energie verde, consum conștient și economie socială

Moldova – pământ binecuvântat!

Poporul moldav simte acest lucru cu inima! De aceea suntem siguri că ne așteaptă un viitor frumos.Așa s-a întâmplat că în Moldova nu există petrol, dar sunt multe fabrici poluante care afectează ecologia și economia țării, iar natura, oamenii și pământul suferă.

Toată lumea crede că acest lucru e o problemă mare. Însă, de fapt, problema constă în percepție. Pentru noi, țară situată în centrul Europei, aceasta este o oportunitate și un plus imens, unic, am spune noi. O particularitate care ne aparține doar nouă! Prin urmare, cum spune un proverb înțelept ”tot ce se face, se face spre bine” sau ”facă-se voia Domnului”.

Filletti a lansat un videoclip pe rețelele de socializare cu o viziune de perspectivă a Moldovei în 2025. În acest viitor, e vorba despre salariul mediu de 1.500 €, despre consumul conștient, despre fermele ecologice, despre surse de energie regenerabilă, despre economia socială, unde măsura succesului este sănătatea și nivelul de trai fericit.

Hai să ne uităm la video și să ne gândim la aportul pe care îl putem aduce fiecare, astfel încât acel viitor să fie pe cât se poate de real.

Într-o lume în continuă dezvoltare, s-a ajuns la concluzia că e imposibil să continuăm astfel, că ecologia habitatului este o prioritate esențială pentru o persoană sănătoasă psihic și fizic.

Consumul conștient a luat naștere în familii mai întâi și, deja, într-o societate ”luminată”, a ajuns la nivelul programelor de stat. Oamenii, fiind captivi de condiții artificiale și nefirești, și-au dat seama brusc că un astfel de mod de viață este contrar naturii umane sănătoase și că produsele alimentare ar trebui să fie ecologice și naturale pentru regiunea în care locuiesc. 

În partea progresivă a lumii, există o cerere uriașă de produse alimentare ecologice – societatea se dezvoltă, schimbându-se văzând cu ochii și, apropo, nu toate țările sunt pregătite să răspundă noii solicitări.

Suntem siguri că, dat fiind această cerere globală în continuă creștere, putem spori economia Moldovei în viitor.

De fapt, ar fi o economie extrem de competitivă bazată pe noile valori ale unei societăți europene conștiente. Și, în timp ce toți ceilalți își construiesc fără milă teritoriile cu fabrici și folosesc tehnologii de laborator noi pentru a înlocui produsele naturale cu cele artificiale, trebuie să devenim o oază în deșert, o livadă de mere printre cele din plastic.

Aceasta este viziunea noastră asupra strategiei de dezvoltare a Moldovei.

Însă, ca orice altă strategie, are nevoie de un obiectiv pe care toată lumea să-l înțeleagă și să-l dorească.

Hai să ne imaginăm că salariul mediu în Moldova este de o mie și jumătate de euro.

Pare fantastic, dar țara noastră are toate resursele necesare pentru aceasta – pământ bogat, binecuvântat, climă favorabilă, popor sufletesc și tânăr care gândește și dorește o schimbare. Cu toate acestea, pentru a atinge acest obiectiv, cu toții va trebui să muncim din greu. Fiecare ar trebui să înceapă de la sine și să dezvolte potențialul talentelor în profesia îmbrățișată și în economia socială în ansamblu.

Filletti Group nu este doar un brand, ci o echipă din 1.685 de oameni care gândesc la fel: șoferi de tractoare, de combine, agricultori, agronomi, maeștri ai magazinelor de mezeluri, tehnologi, brutari, șoferi, manageri progresivi – aceștia sunt cetățeni excepționali din Republica Moldova, care în fiecare zi, timp de aproape 19 ani, se străduie să creeze peste 100 de produse de înaltă calitate, pe baza conceptului „de pe câmp pe masă”.

Filletti Group va construi o fermă ecologică a viitorului. Moldova în 2025 – energie verde, consum conștient și economie socială

Acesta a fost odată visul nostru, o promisiune pe care am îndeplinit-o deja.

Însă dorim să devenim și mai buni, așa că Filletti își împărtășește planurile și viziunile pe exemplul unui proiect de fermă eco în viitor. Avem un obiectiv nou – până în 2025 să construim propria noastră fermă ecologică inovatoare la nordul Moldovei, în vecinătatea satului Ciutulești. Ferma va cuprinde în jur de 2000 de capete, dintre care 1800 de tauri de carne și 200 de vaci de lapte, în conformitate cu cele mai recente standarde bio: o suprafață de 10 hectare pentru pășunarea liberă a animalelor, producția de preparare a hranei organice pure de pe propriile noastre câmpuri, autosuficiența energetică deplină datorată energiei regenerabile conform tehnologiei pentru producerea de electricitate și biogaz din gunoi de grajd, precum și panouri solare de ultimă generație, instalate pe acoperișurile fermelor.

Filletti Group va construi o fermă ecologică a viitorului. Moldova în 2025 – energie verde, consum conștient și economie socială

Conform calculelor noastre, energie va fi suficientă și pentru livrarea către rețelele externe.

De asemenea, intenționăm să lansăm producția de brânzeturi de lapte de fermă și iaurturi bio – toate în conformitate cu cele mai înalte standarde de certificare ecologică europeană.

Vedem o perspectivă imensă pentru țară în ecoturism. Prin urmare, toate produsele de la fermă pot fi degustate în zona turistică.

Va fi un loc fantastic de frumos, unde oaspeții vor putea medita, se vor odihni pe iarba densă și proaspătă sau în unul dintre cele 5 lofturi eco din mijlocul câmpurilor noastre, vor gusta steak-uri maturate și brânzeturi veritabile și proaspete într-un restaurant de fermă cu o vedere panoramică a peisajului mioritic din nordul Moldovei.

Filletti Group va construi o fermă ecologică a viitorului. Moldova în 2025 – energie verde, consum conștient și economie socială

Am decis să creăm până în 2025 o gamă de produse din materiile noastre proprii, absolut ecologice.

Produsele viitorului Filletti sunt carnea proaspătă din animale de fermă hrănite cu iarbă, crenvurști absolut naturali fără E-uri, iaurturi, unt și brânză bio, pâine și cereale din câmpurile noastre, a căror suprafață totală depășește astăzi 10 mii de hectare.

Orice afacere se gândește la misiunea sa și, cu cât este mai creativă și mai responsabilă, cu atât e mai benefică pentru societate. Cel mai mare privilegiu care se acordă oamenilor – să fie cauza unor schimbări bune în viața cuiva. Astfel, am decis să schimbăm viața mâncătorilor de carne. La urma urmei, produsele ecologice sunt vitale nu numai pentru vegetarieni.

Viitorul cuprinde, în viziunea noastră, un regim alimentar conștient, hrănitor și echilibrat, de aceea vom produce steakuri din bovine hrănite cu iarbă și, bineînțeles, crenvurști bio fără conservanți, coloranți și potențiatori de aromă – doar carne 100% veritabilă de la ferma eco Filletti – acea naturalețe atât de greu de găsit în zilele noastre pentru iubitorii produselor ecologice.

Mai mult, vom propune o lege care să interzică hormonii de creștere în producția de animale.

La momentul actual, Ungaria este singura țară din Uniunea Europeană care nu folosește hormoni de creștere în producția de animale, acest lucru fiind interzis prin lege.

În gama de brânzeturi naturale, am inclus atât propria producție unică, cât și cele mai bune rețete din Basarabia și Italia.

De exemplu, cașcavalul Filletti va fi produs după propria rețetă, cu adăugarea vinului roșu – perioada de maturare fiind de cel puțin 60 de zile în condiții speciale, dar în cantități limitate; maturarea va dura până la un an – acest tip de cașcaval ”Filletti Rossa maturate” va fi servit în exclusivitate numai la ferma noastră ecologică.

Cașcaval inovator pentru copii, obținut din ricotta moale.

La fel și linia tradițională basarabeană, care constă din patru produse: telemea, brânză moldovenească maturată de două feluri și caș afumat.

Filletti Group va construi o fermă ecologică a viitorului. Moldova în 2025 – energie verde, consum conștient și economie socială

Produsele nu conțin aditivi sau conservanți și sunt făcute din lapte de cea mai bună calitate, achiziționat de pe meleaguri moldovenești, pe baza unor rețete bio.

Credem că, urmând o strategie corectă, în 5-10 ani putem construi un brand al Moldovei – un brand teritorial care garantează curățenie ecologică de cea mai înaltă calitate, precum și competitivitate europeană și mondială, iar noi știm cum să o facem.

Începând cu 2001, construind un cluster agroindustrial unic care monitorizează calitatea pe întregul lanț de producție, Filletti Group are în prezent o expertiză unică de investiție în sectorul agricol.

O perspectivă uriașă în sectorul agricol este cultivarea culturilor organice precum speltă, ovăz, secară și culturi fără gluten – sorg și amarant, folosind tehnologii agricole ecologice.

Va fi o sporire a cererii de alune, precum și tradiționalele nuci și migdale. Produsele procesate din lavandă, trandafir de ceai și alte culturi sunt subestimate pentru piața de uleiuri de parfum naturale.

În industria produselor lactate, o perspectivă imensă o au și produsele bio din lapte de capră, nu doar cele de vacă. Untul ecologic pur din Moldova va fi cumpărat de toată Europa, precum și produse certificate de origine animală fără acceleratoare de creștere – toate acestea sunt piețe stabile și în creștere, cu cerere nelimitată și nesatisfăcută.

Filletti Group va construi o fermă ecologică a viitorului. Moldova în 2025 – energie verde, consum conștient și economie socială

Acum a devenit o tendință de a scrie despre viitor – oamenii de știință, politicienii, consultanții teoretici sunt angajați în acest proces, dar pentru noi aceasta nu este o modă. Grupul nostru de companii dezvoltă agrotehnologii pe piață mai bine de 19 ani – o muncă uriașă zilnică și o strategie stabilă, pe termen lung, în sectorul real al economiei, după părerea noastră, care este cea mai promițătoare pentru Moldova.

Pe prim plan, în rândul necesităților viitorului Europei vor fi esențiale: nevoia unei ecologii a habitatului, nevoia de hrană pură, care să fie în armonie cu pământul, societatea și planeta, nevoia unei vieți spirituale, nevoia unui mediu social pașnic și fără stres. Moldova are totul pentru a satisface aceste cele mai importante nevoi ale unui viitor mondial progresiv și să le transforme într-un avantaj competitiv al țării – o țară sănătoasă, unde măsura succesului este cheia sănătății și nivelului de trai fericit.

Moldova viitorului este o țară cu recolte bogate, ecologie bună și oameni fericiți care trăiesc în țara lor pașnică. Aceasta este viziunea și visul nostru! Inima noastră și dragostea noastră pentru Moldova ne obligă să ne străduim să fim cei mai buni și să lucrăm întru binele tuturor.

Publicitate

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: