Wikimapia

Filmările pentru pelicula „Transit Time” din Chișinău continuă. Adresa pe care vor avea loc mâine

Filmările pentru proiectul cinematografic „Transit Time” din capitală continuă. Pe 5 aprilie, între orele 10:00-16:00, pe scuarul Iurie Gagarin din sectorul Centru vor fi filmate noi secvențe. Organizatorii au declarat că zona carosabilă a bulevardului Iurie Gagarin nu va fi afectată. Precizările au fost făcute de Primăria Chișinău într-un comunicat.

APL Chișinău a dispus minimalizarea disconfortului pentru cetățeni, în timpul desfășurări filmărilor pentru proiectul cinematografic menționat. Astfel, producătorii peliculei cinematografice își vor planifica activitățile de filmare pe străzile principale doar în zilele de odihnă, conform unui grafic stabilit. (…) Având în vedere că au fost solicitate și alte adrese din capitală pentru filmările secvențelor de film, prevăzute pentru o perioadă de două luni, solicităm conducătorilor auto să se conformeze cerințelor polițiștilor, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere”, au comunicat reprezentanții primăriei.

Precizăm că, pe 3 aprilie, mai mulți locuitori ai capitalei s-au plâns pe ambuteiajele din oraș. Traficul a fost îngreunat în legătură cu vizita premierul Belgiei în Moldova și restricțiile de circulație pe unele străzi, precum și din cauza unor filmări în sectorul Buiucani. Cele din urmă, la fel, au condus la restricționarea traficului pe mai multe străzi. Unii internauți au spus le-a trebuit mai mult de două ore ca să ajungă la muncă, iar alții au declarat că au renunțat și s-au întors acasă.

După ce mai mulți internauți s-au plâns pe ambuteiajele din capitală, regizoarea „Transit Time” Felicia Plămădeală a venit cu o reacție. Aceasta a declarat că producția de film înseamnă „multă logistică” și că blocarea străzilor temporar sau parțial, în acest scop, este „ceva normal în toate țările”. Ea a adus drept exemplu, în acest sens, SUA, Germania și Spania.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Copil de șase ani, readus la viață de echipa SAMU Strășeni după ce era să se înece într-un bazin

Un copil de șase ani a fost readus la viață de echipa de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SAMU Strășeni, după ce era să se înece într-un bazin improvizat dintr-o localitate a raionului Strășeni, în seara zilei de 20 iunie. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), apelul a fost recepționat la ora 20:36, mama copilului solicitând ajutor după ce băiatul fusese scos din apă.

Până la sosirea ambulanței, medicul superior din cadrul Dispeceratului comun de urgență, Tatiana Ignatova, a ghidat-o telefonic pe mamă pentru inițierea măsurilor de resuscitare. La sosirea echipei, copilul se afla în stare critică, prezentând semne de hipoxie severă. În timpul transportului, echipa medicală a continuat măsurile avansate de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, efectuând deschiderea și aspirarea căilor respiratorii, ventilație asistată cu balon, administrarea preparatelor medicamentoase și oxigenoterapie.

Datorită intervenției rapide, funcțiile vitale ale copilului au fost restabilite prin reluarea respirației spontane și stabilizarea parametrilor hemodinamici. Minorul a fost transportat ulterior la Spitalul Raional Strășeni pentru continuarea tratamentului.

Intervenția a fost realizată de medicul Parascovia Sagaidac, asistentul medical Nicolae Calmîș, infirmierul Andrei Munteanu și șoferul Oleg Badia.

CNAMUP a reamintit că supravegherea permanentă a copiilor în apropierea bazinelor acvatice, lacurilor, râurilor și piscinelor este esențială pentru prevenirea tragediilor prin înec, care se pot produce în câteva clipe și pot avea consecințe dramatice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: