Fonduri nerambursabile pentru antreprenori. UE acordă Moldovei €8 mln
Full Article 2 minutes read

Fonduri nerambursabile pentru antreprenori. UE acordă Moldovei €8 mln

Uniunea Europeană alocă 8 milioane de euro sub formă de fonduri nerambursabile pentru cofinanțarea a șapte programe de stat de sprijinire a antreprenoriatului, implementate de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

Contractul de grant direct al UE cu ODA a fost semnat pe 24 mai.

Rezultatele preconizate ale proiectului „UE pentru IMM-uri (n. red. Întreprinderile mici și mijlocii)” vizează sprijinirea a cel puțin 300 de întreprinderi în eforturile lor de a-și crea, dezvolta, extinde sau internaționaliza afacerile, dintre care cel puțin 50% vor putea profita de noile oportunități în sectoare cu potențial ridicat de creștere, iar 80% vor acoperi zonele rurale”, au precizat reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Proiectul de asistență europeană va fi implementat de către ODA în perioada 2023-2026.

Viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitizării, Dumitru Alaiba, a declarat că „această finanțare va contribui la îmbunătățirea climatului investițional, integrarea mai ușoară a oamenilor pe piața muncii și crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru ÎMM-uri”.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova Janis Mažeiks a spus că „IMM-urile puternice sunt esențiale pentru redresarea și creșterea economică a Republicii Moldova”.

Directorul ODA Dumitru Pîntea a declarat că „sprijinul UE prin cofinanțarea programelor de stat va dubla numărul de companii sprijinite, în special în mediul rural, va permite creșterea investițiilor în modernizare și implementarea standardelor europene de mediu și de calitate, atragerea de investiții străine, creșterea rezilienței afacerilor și diminuarea fluxurilor de migrație din mediul rural în mediul urban sau în străinătate”.

Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării au precizat că „ODA se va asigura că cel puțin 80% din beneficiari vor fi din aceste regiuni (practic toată țara, cu excepția Chișinăului)”.

Totodată se menționează că „instituția de implementare se va asigura că cel puțin 30% din numărul total de beneficiari în toate programele cofinanțate de Uniunea Europeană vor fi gestionate de femei”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: