Fostul președinte al CSJ Ion Druță va fi adus în fața judecătorilor: este învinuit de îmbogățire ilicită
Full Article 2 minutes read

Fostul președinte al CSJ Ion Druță va fi adus în fața judecătorilor: este învinuit de îmbogățire ilicită

Pe parcursul zilei de 13 iulie, procurorii au finalizat urmărirea penală în privința fostului președinte al Curții Supreme de Justiție (CSJ), Ion Druță. Cel din urmă a fost pus sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită. 

Pe 14 iulie, reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) au declarat că urmărirea penală a fost pornită încă în anul 2019. „De atunci o anumită perioadă de timp unele acțiuni au stagnat din diverse motive”, comunică PA.

Se mai menționează că urmare a activizării în ultima perioadă de timp a acțiunilor de urmărire penală efectuate pe acest dosar, a fost posibilă finalizarea urmăririi penale.

Potrivit actului de acuzare, ex-magistratul vizat este învinuit că, în perioada 2014-2019, în timp ce deținea funcția de președinte a CSJ și judecător al aceleiași instanțe, a obținut un șir de bunuri mobile și imobile, din mijloace bănești proveniența cărora nu poate fi justificată.

„Fostul magistrat a încheiat contracte de vânzare-cumpărare, investiții în construcție, leasing, etc., prin intermediul rudelor, a organizat și dobândit bunuri imobile și mobile, pe care le deține prin intermediul lor, a căror valoare depășește substanțial mijloacele dobândite de el și membrii familiei sale”, comunică PA.

În perioada 2014-2019, când fostul magistrat deținea funcția de judecător la CSJ, prin intermediul rudelor, a obținut în proprietate bunuri imobile, pe care le deține în continuare, în valoare totală de 4 580 032,04 lei (ceea ce constituie suma achitărilor oficiale efectuate pentru acestea, ori prețul mediu de vânzare a acestora constituie suma de 12 796 510 lei).

PA menționează că proveniența mijloacelor bănești nu poate fi justificată și depășește substanțial mijloacele dobândite de Ion Druță și membrii familiei, în situația în care, judecătorul a obținut venituri în sumă de 831 359,58 lei, iar soția acestuia – în sumă de 608 978,95 lei.

În acest sens, Procuratura anunță că au fost puse sub sechestru 5 încăperi nelocative, 2 încăperi locative și un autoturism, în valoare totală de 12 796 510 lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: