FOTO Cimitir vechi de cinci secole, descoperit în centrul Chișinăului: fiecare mormânt are câte o monedă
Full Article 3 minutes read

FOTO Cimitir vechi de cinci secole, descoperit în centrul Chișinăului: fiecare mormânt are câte o monedă

În preajma maternității nr. 2 din capitală, aflată pe bulevardul Grigore Vieru, au fost descoperite urmele de amenajare a Pieței Vechi, iar sub nivelul de călcare al acesteia a fost descoperit un cimitir. Se presupune că este unul dintre cele mai vechi din Chișinău, fiind vorba despre secolul XI.

Descoperirea a fost făcută de experții de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, cu sprijinul Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Consiliului municipal Chișinău.

Coordonatorul săpăturilor arheologice Sergiu Musteață, doctor habilitat, UPS „Ion „Creangă”, a menționat că orașul Chișinău, ca localitate, a avut mai multe piețe, dar a avut una centrală – Piața Veche care a existat și a fost un epicentru economic, cultural și religios al Chișinăului. Însă, din păcate a fost demolată și ea în a doua jumătate a secolului XX, a comunicat Musteață, la IPN.

În locul ei a fost construită Maternitatea nr. 2, care de altfel în luna mai a fost recunoscută ca monument istoric – clădirea în sine și parcul adiacent.

Potrivit lui Musteață, cele câteva secțiuni de verificare au scos în evidență urmele de amenajare a pieței, nivelul de călcare al ei, faptul că interiorul pieței a fost amenajat cu piatră bătătorită, urme de diferite construcții, inclusiv subterane.

„Dar descoperirea cea mai importantă, poate chiar a anului, o reprezintă urmele unui cimitir sub nivelul de călcare a pieței care cred că este unul dintre cele mai vechi cimitire ale Chișinăului, dintr-un îndepărtat ev mediu, fiind vorba de secolul XI. Or, toate cele peste zece morminte care au fost cercetate, practic, toate au monede. Starea lor nu este cea mai bună, dar sperăm să le curețe și să le conserveze pentru a putea stabili perioada cronologică a înmormântărilor”, a precizat coordonatorul săpăturilor arheologice.

Ion Ursu, membru al echipei de cercetare, susține că în lipsa vreo unui document scris, s-a descoperit un cimitir medieval care aparține acestor locuri, fie satului Chișinău, fie satului Buiucani.

„Urmează să stabilim. Un cimitir care e datat acum de noi cu începutul secolului XI, dar noi credem că ar fi și mai timpuriu. Am cercetat doar 14 metri pătrați și am identificat 14 morminte, dintre care au putut fi cercetate zece. Sunt femei, bărbați, dar și copii. Toate mormintele sunt creștine, toate au sicrie bine lucrate, gropile sunt trapezoidale. Fiecare mormânt practic avea o monedă, de regulă din argint sau cupru, însă din cauza solului pot fi greu citite”, a povestit arheologul.

În opinia sa, un asemenea cimitir merită a fi cercetat integral pentru a înțelege situația demografică – „pentru că scheletele prin analiza antropologică dau mult mai multă informație decât cronologic sau apartenența la o anumită comunitate”. „În urma cercetării osteologice putem afla nu doar vârsta, sexul, dar și cauzele morții, îndeletnicirile etc. la fel unele intervenții chirurgicale” a spus specialistul.

FOTO Cimitir vechi de cinci secole, descoperit în centrul Chișinăului: fiecare mormânt are câte o monedă

Facebook/Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare

FOTO Cimitir vechi de cinci secole, descoperit în centrul Chișinăului: fiecare mormânt are câte o monedă

Facebook/Direcţia Generală Arhitectură, Urbanism şi Relaţii Funciare


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: