(FOTO) Maia Sandu s-a întâlnit cu Președinta Adunării Naționale a Franței: Au discutat despre dezvoltarea afacerilor
Full Article 3 minutes read

(FOTO) Maia Sandu s-a întâlnit cu Președinta Adunării Naționale a Franței: Au discutat despre dezvoltarea afacerilor

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi, la Paris, o întrevedere cu Yaël Braun-Pivet, Președinta Adunării Naționale a Republicii Franceze, și cu un grup de deputați ai forului legislativ francez. Discuția a vizat situația curentă din țara noastră și cooperarea bilaterală.

În cadrul discuțiilor, șefa statului a menționat că, din cauza războiului Rusiei contra Ucrainei, țara noastră este încercată de mai multe crize, iar cel mai tare populația și economia resimt impactul crizei energetice. În context, Președinta a reiterat importanța sprijinului european și al țărilor membre ale UE pentru a rezista acestei crize și a nu permite ca ea să destabilizeze Republica Moldova.

Maia Sandu a mulțumit pentru susținerea, de către membrii forului legislativ francez, a parcursului nostru european, în special în obținerea statutului de țară candidată la UE.

La fel, lidera de la Chișinău a menționat că mizează pe sprijinul Franței în realizarea agendei de reforme a țării noastre și în recuperarea activelor furate de la stat.

De asemenea, șefa statului și-a exprimat speranța în intensificarea cooperării interparlamentare, inclusiv că doamna Yaël Braun-Pivet și colegii ei vor efectua o vizită în Republica Moldova.

Șefa statului a mai subliniat importanța intensificării cooperării economice și a majorării investițiilor franceze în Moldova, pentru a putea dezvolta noi afaceri și a crea locuri de muncă.

La fel, Președinta și-a exprimat speranța în ratificarea cât mai curând posibilă, de către Franța, a Acordului privind dubla impunere, care va fi în beneficiul cetățenilor ambelor state.

***

Amintim că la Paris a fost dat startul discuțiilor în formatul Platformei de sprijin a Republicii Moldova. Aceasta este a treia ediție a conferinței. Din delegația Republicii Moldova, condusă de președinta Maia Sandu, fac parte mai mulți oficiali, în mare parte membri ai Guvernului Gavriliță.

Maia Sandu a ținut un discurs la cea de-a treia ediție a Platformei de sprijin a Republicii Moldova, care se desfășoară la Paris.

Președintele Franței Emmanuel Macron, a anunțat că cele 44 de state au aprobat un sprijin financiar de peste 100 de milioane de euro pentru țara noastră. Banii vor fi redirecționați pentru achiziţii de gaz şi de electricitate în prag de iarnă, dar și pentru gestionarea crizei refugiaților.

Prima conferinţă a donatorilor respectivi a avut loc la Berlin în aprilie, iar a doua la Bucureşti în iulie, unde s-au adunat în total 600 de milioane de euro pentru asistenţă. Următoarea reuniune similară va avea loc anul viitor, la Chişinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: