(FOTO) Minunea de sub dărâmături. Detalii despre nașterea miraculoasă a fetiței din Siria
Full Article 2 minutes read

(FOTO) Minunea de sub dărâmături. Detalii despre nașterea miraculoasă a fetiței din Siria

Fetița, care s-a născut sub dărâmăturile unei case prăbușite din Siria după un puternic cutremur, se află acum în stare stabilă la spital. Copilul a fost găsit sub dărâmături imediat după naștere, când cordonul ombilical era încă atașat de mama sa. Din păcate, fata este singura supraviețuitoare dintr-o familie numeroasă. Acest lucru a fost raportat pentru AFP de una dintre rudele familiei.

„Am auzit-o țipând când curățam dărâmăturile. Am curățat praful și am găsit copilul. Am tăiat cordonul ombilical și am dus-o pe fată la spital”, a spus Khalil al-Suwadi, vărul fetei.

Un videoclip cu copilul salvat a devenit viral pe rețelele de socializare. Înregistrările arată cum un bărbat fuge de pe dărâmăturile unei clădiri de patru etaje prăbușite, ținând în brațe un copil mic acoperit de praf.

Copilul a fost dus în orașul din apropiere Afrin pentru tratament, iar membrii familiei au petrecut următoarele câteva ore recuperând cadavrele tatălui, mamei și celor patru frați ai fetei, precum și ale unei mătuși.

Un medic de la spitalul în care bebelușul este tratat a declarat pentru AFP că aceasta este în stare stabilă, dar a fost internată cu vânătăi, lacerații și hipotermie.

(FOTO) Minunea de sub dărâmături. Detalii despre nașterea miraculoasă a fetiței din Siria

AFP

Peste 2.660 de persoane au fost confirmate acum morți acolo, potrivit autorităților siriene. 8.574 de oameni au murit în Turcia.

Amintim că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a confirmat pe 7 februarie decesul a trei moldoveni în localitatea Hatay din Turcia. Este vorba despre o femeie în vârstă de 36 de ani și 2 copii minori, membri ai aceeași familii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: