FOTO Pasha Parfeni invită străinii să vină în Moldova: „Voi fi bucuros să aflu că Soarele și Luna v-au făcut să îmi vizitați patria”
Full Article 3 minutes read

FOTO Pasha Parfeni invită străinii să vină în Moldova: „Voi fi bucuros să aflu că Soarele și Luna v-au făcut să îmi vizitați patria”

Pasha Parfeni, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2023, care s-a desfășurat la Liverpool, se întoarce în țară. În drum spre casă, artistul a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care și-a împărtășit experiența de la cel mai prestigios concurs muzical european. Totodată, interpretul a încurajat persoanele cărora le-a plăcut piesa Soarele și Luna, cu care a concurat la ediția din acest an, să viziteze Moldova.

„După două săptămâni petrecute în Liverpool, a trebuit să cumpărăm bagaje suplimentare pentru noile noastre amintiri. Pe drumul de întoarcere în Moldova aș vrea să recapitulez cele mai importante lucruri în afară de competiția Eurovision. Ne-am făcut mulți prieteni noi. Întâlnirea cu atât de mulți artiști din atâtea țări și culturi definește esența Eurovision-ului. Diversitatea este fascinantă, iar această competiție anuală evidențiază asta prin muzică și spectacol. Ne-a plăcut Liverpool! Vibe-ul, arhitectura, mâncarea – este un loc unde să te întorci și să te distrezi!”, a transmis Pasha Parfeni.

Artistul a menționat că în cadrul concursului atât el, cât și echipa sa au căpătat multă experiență prețioasă.

„Pentru cea mai mare parte a echipei mele este primul contact cu Eurovision și sunt deja sigur că nu este ultimul. Eurovision este contagios. Tot datorită Eurovisionului am simțit cât sprijin pot primi ca artist din diaspora noastră moldovenească. M-am simțit atât de norocos să fac parte dintr-o națiune atât de caldă și primitoare. Nu ezitați să planificați o călătorie în Moldova. Mă voi bucura să știu că Soarele și Luna v-au făcut să vizitați țara mea natală”, a conchis artistul.

FOTO Pasha Parfeni invită străinii să vină în Moldova: „Voi fi bucuros să aflu că Soarele și Luna v-au făcut să îmi vizitați patria”

Facebook/Pasha Parfeni

FOTO Pasha Parfeni invită străinii să vină în Moldova: „Voi fi bucuros să aflu că Soarele și Luna v-au făcut să îmi vizitați patria”

Facebook/Pasha Parfeni

Marea finală a celui mai prestigios concurs de muzică Eurovision Song Contest 2023 s-a desfășurat pe 13 mai, la Liverpool. Moldova, reprezentată de Pasha Parfeni cu piesa „Soarele și Luna”, s-a clasat pe locul 18. Interpretul a acumulat, în total, 96 de puncte din partea publicului și a juriilor naționale. Țara câștigătoare în acest an este Suedia, reprezentată de Loreen, care a interpretat melodia „Tattoo”.

După concurs, Pasha Parfeni a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au susținut și au sprijinit prestația Moldovei la Liverpool.  „Noi ne-am dăruit la maxim pentru Moldova!”, a scris artistul.

Anul trecut Republica Moldova a fost reprezentată de trupa Zdob și Zdub și frații Advahov, care s-au clasat pe locul 7 în finală. Cel mai bun rezultat al Republicii Moldova a fost în 2017, atunci când trupa SunStroke Project a obținut locul 3, cu piesa „Hey Mamma”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: