Fracțiunea Partidului „ȘOR” va boicota ședința de azi a Parlamentului: „În susținerea colegilor noștri care ieri au fost reținuți”
Full Article 2 minutes read

Fracțiunea Partidului „ȘOR” va boicota ședința de azi a Parlamentului: „În susținerea colegilor noștri care ieri au fost reținuți”

Deputații fracțiunii Partidului „ȘOR” vor boicota ședința de astăzi a Parlamentului. Anunțul a fost făcut de deputata Marină Tauber, înainte de a începe ședința. Potrivit ei, este un gest „în susținerea colegilor care ieri au fost reținuți”.

„Din păcate, trebuie să constatăm că țara noastă se transformă rapid într-un stat totalitar, în care puterea a fost uzurpată. Opoziția a fost marginalizată și adusă la tăcere”, a spus Tauber.

Parlamentara s-a referit și la reținerile care au avut loc ieri, 2 februarie. „Perchezițiile și reținerile spectaculoase care vizează oameni aflați în opoziție sunt un joc antidemocratic. Colegii noștri au fost reținuți abuziv pentru a deturna situația de la scumpirile produse recent”, a spus Tauber.

În final, parlamentara a spus că fracțiunea „ȘOR” nu va participa la ședința Parlamentului. „Noi, în aceste condiții, putem să anunțăm doar un lucru că vom boicota ședința de astăzi pentru că nu avem ce discuta cu oamenii buni care vor prevala iarăși la această ședință. Facem acest gest desigur și în susținerea colegilor noștri care ieri au fost reținuți”, a conchis Tauber.

Amintim că patru foști deputați au fost reținuți pentru 72 de ore în urma perchezițiilor efectuate de către Procurorii Anticorupție la domiciliile lor. Este vorba despre Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc, Artur Reșetnicov și Anatolie Zagorodnîi. Ulterior, a fost confirmată și reținerea vicepreședintelui Partidului „ȘOR” Sergiu Sîrbu.

Președintele formațiunii, Ilan Șor, a acuzat-o pe Maia Sandu că ar fi dat indicații privind reținerea foștilor deputați. La rândul ei, președinta țării Maia Sandu a respins acuzațiile lansate de Partidul „ȘOR”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: