Gavrilița, despre scumpirea pâinii: Am reușit să ne asigurăm că prețurile nu au crescut în perioada sărbătorilor
Full Article 2 minutes read

Gavrilița, despre scumpirea pâinii: Am reușit să ne asigurăm că prețurile nu au crescut în perioada sărbătorilor

Premierul Natalia Gavrilița a comentat în debutul ședinței din 2 februarie majorarea prețului la pâinea produsă de „Franzeluța” (cu excepția celei sociale). Șefa Executivului a argumentat că prețurile nu fuseseră ajustate din 2015 și a remarcat că s-a reușit amânarea scumpirilor până la încheierea sărbătorilor de iarnă.

Am luat toate măsurile, am depus toate eforturile ca să asigurăm amânarea din noiembrie. Am reușit să ne asigurăm că prețurile nu au crescut în perioada sărbătorilor, dar prețurile actuale au fost stabilite încă în 2015 și de atunci s-au schimbat foarte multe lucruri. La moment, întreprinderea activează în pierdere”, a argumentat Natalia Gavrilița.

În același timp, șefa Guvernului a subliniat că nu se va schimba prețul la pâinea socială.

„Este important de menționat că pâinea socială rămâne la același preț, dar volumul producerii acestei pâini va crește cu 50%. Astfel, mai mulți cetățeni vulnerabili care au nevoie de această pâine socială vor putea accesa acest produs. Ceea ce putem face noi este exact ceea ce facem chiar de la învestirea acestui Guvern: să continuăm să depunem efoturi pentru a crește veniturile populației, în special a păturilor vulnerabile. Noi deja am majorat pensiile și salariile”, a mai spus premierul.

Pe 1 februarie, cel mai mare producător de pâine din Republica Moldova, societatea pe acțiuni „Franzeluța”, a anunțat creșterea prețurilor pentru întregul asortiment de pâine, cu excepția celei sociale, denumite „Chișinău”. Pe de altă parte, cantitatea de producție a acestui tip de pâine va fi majorată.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: