Gazprom „așteaptă” până la 1 septembrie să găsim bani pentru gazele naturale furnizate în luna august
Full Article 2 minutes read

Gazprom „așteaptă” până la 1 septembrie să găsim bani pentru gazele naturale furnizate în luna august

Gazprom a dat curs solicitării „Moldovagaz” de a amâna plata avansului pentru furnizarea gazelor naturale în luna august. Totuși, concernul rus a menționat într-un comunicat că a luat această decizie „în mod excepțional”.

„SA „Moldovagaz” nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale față „Gazprom” de a plăti un avans pentru livrările de gaze în august 2022. În acest sens, Moldovagaz a apelat la Gazprom cu o cerere de amânare a plății avansului până la 1 septembrie 2022. „Gazprom” a decis să fie de acord în mod excepțional cu această solicitare”, menționează Gazprom.

Ulterior acestei decizii, șeful Moldovagaz, Vadim Ceban a spus că în viitorul apropiat se va adresa Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova cu o propunere de a lua în considerare opțiunile de soluționare a problemei achitării livrărilor de gaze naturale în lunile august și septembrie pentru a asigura alimentarea neîntreruptă cu gaze naturale a Republicii Moldova.

***

Amintim că, pe 4 august, ANRE a aprobat majorarea tarifului pentru gaz, în cazul consumatorilor finali, de la 18,62 lei la 23 lei/1 m3. Noul tarif a intrat în vigoare de la 1 august. Anterior, Moldovagaz a solicitat majorarea tarifului până la 29,48 lei/1m3 de gaz, invocând devieri negative și faptul că, în august, prețul de achiziție este de $1458, iar în septembrie ar putea ajunge la $1692 за 1000 m3.

ANRE a stabilit tariful reieșind din prețul mediu de achiziție din 2022 – de $899/1000 m3 de gaz și a precizat că metodologia de calcul a tarifului nu permite includerea prețului potențial de achiziție.

Moldovagaz a solicitat Comisiei pentru Situații Excepționale amânarea achitării taxei TVA și introducerea plății în avans pentru întreprinderile din sectorul termoenergetic, sau transferarea în luna august a datoriei istorice pentru gazele naturale consumate de acestea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: