Grădinițele cu regim special. Cum și pentru cine vor fi deschise și ce declarație vor semna părinții
Full Article 4 minutes read

Grădinițele cu regim special. Cum și pentru cine vor fi deschise și ce declarație vor semna părinții

După o pauză de o jumătate de an, grădinițele de stat din Moldova își vor relua activitatea. Autoritățile intenționează să le deschidă de la 1 septembrie. Însă în perioada epidemiei, acestea vor activa într-un regim special. NM a studiat instrucțiunile întocmite de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății și relatează succint, cine va fi acceptat în grădinițe în primul rând, câți copii vor fi în grupe și ce declarație urmează să semneze părinții.

Câți copii vor fi în grupe

Pentru a reduce riscul de infectare cu COVID-19, autoritățile au decis să reducă numărul de copii în grupe. Astfel, în grupele mici, de la 2 până la 4 ani, vor fi acum cel mult opt copii, iar în grupele pentru cei cu vârsta de la 4 până la 7 ani – nu mai mult de 12. Cei de la Ministerul Sănătății au menționat că acest lucru va simplifica activitatea cu copiii și va permite să fie respectată distanța socială între copii. Conform instrucțiunilor, în aceeași încăpere, unui copil ar trebui să-i revină un spațiu de cel puțin 4 m.p.

De menționat că pentru început, în grădinițe vor fi deschise grupele pentru copiii mai mari de patru ani, ulterior, în funcție de situația epidemiologică, vor fi deschise și grupele mici.

Cine va fi acceptat în grădinițe în primul rând

Conform informațiilor Ministerului Sănătății, autoritățile locale au dreptul să decidă de sine stătător, care copii vor fi acceptați în grădinițe în primul rând, ținând cont de faptul că grădinițele încă nu vor putea activa în regim complet. De notat că Ministerul Sănătății a recomandat să se dea prioritate acelor copii părinții cărora (sau unicul părinte) trebuie să fie prezent fizic la locul de muncă. La fel, Ministerul Sănătății a propus ca în primul rând să fie acceptați în grădinițe copiii angajaților din instituțiile medicale, poliție și grădinițe. Totodată, Ministerului Sănătății consideră că dreptul de a fi înscris la grădiniță trebuie să-l aibă mai întâi copiii din categoriile defavorizate ale populației, din familiile care au mai mulți de doi copii sau din familiile în care sunt persoane cu dizabilități.

Care sunt cerințele față de starea sănătății copiilor

La grădiniță vor fi acceptați copiii care nu manifestă simptome ale coronavirusului. Dacă un copil are guturai, iar în rest e sănătos și nu prezintă alte semne ale bolii, el poate frecventa grădinița. La fel, copilul poate merge la grădiniță dacă unul dintre membrii familiei are simptome de COVID, dar testul de coronavirus este negativ.

Nu vor putea frecventa grădinița copiii care fac parte din grupul de risc din cauza bolilor cronice și cei care sau ei sau rudele lor au fost depistate cu coronavirus.

Ce declarație vor trebui să semneze părinții

Părinții vor trebui să semneze o declarație prin care își asumă răspunderea pentru starea de sănătate a copilului. Altfel, fiul sau fiica nu va fi acceptat/ă la grădiniță. Formularul declarației va fi transmis părinților prin poșta electronică.

Declarația conține o anchetă cu întrebări la care părinții vor trebui să răspundă: cineva dintre membrii familiei a manifestat semne ale unei boli respiratorii în ultimele 14 zile, a fost cineva dintre membrii familiei peste hotare în ultimul timp, dar și dacă familia a fost în contact apropiat cu vreo persoană diagnosticată cu COVID-19.

Semnând declarația, părinții își asumă răspunderea de a prezenta la grădiniță un certificat despre imunizarea copilului, va oferi informații despre starea sănătății lui în fiecare zi, dar și va informa angajații grădiniței și medicul de familie dacă se va constata că, copilul a fost în contact cu o persoană contaminată cu COVID.

De asemenea, declarația îi obligă pe părinți să-și ia copilul de la grădiniță la timpul cuvenit. Conform noilor reguli, în perioada epidemiei orarul activității grădinițelor a fost redus până la 5-7 ore. Deci, grădinițele vor funcționa până la 14:30-15:00.

Când vor aduce copilul la grădiniță și când îl vor lua, părinții trebuie să poarte mască și mănuși. De notat că părinții nu vor avea voie să intre pe teritoriul grădiniței: îl vor lăsa la poartă și îl vor lua de acolo.

Cei de la Ministerul Educației au menționat că aceste cerințe ar putea fi revizuite atunci când se va îmbunătăți situația epidemiologică.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: