Grădinițele nu-i vor accepta pe toți. Când, cum și pentru cine vor fi deschise instituțiile preșcolare din Moldova
Full Article 4 minutes read

Grădinițele nu-i vor accepta pe toți. Când, cum și pentru cine vor fi deschise instituțiile preșcolare din Moldova

Toate întreprinderile, instituțiile și companiile din Moldova și-au reluat activitatea, iar gădinițele rămân închise. Părinții se revoltă și organizează proteste. NM a analizat, când și cum își vor relua activitatea grădinițele din Chișinău, care grupe vor fi deschise și care nu și dacă sunt adevărate zvonurile precum că aceste instituții vor accepta doar copiii bugetarilor.

x

Care grupe de grădiniță vor fi deschise și care – nu

Angela Cutasevici, viceprimarul capitalei pentru educație și probleme sociale, a precizat pentru NM că primăria va decide cum vor activa instituțiile preșcolare din Chișinău ținând cont de proiectul de decizie al Ministerului Educației.

Conform documentului, grădinițele își vor relua activitatea treptat. În prima săptămână, vor fi deschise grupele mari, pe care le frecventează copiii de 6-7 ani. Peste o săptămână, își vor relua activitatea grupele cu copii de 5 ani. Apoi cele cu copii de patru ani.

Grupele pentru copiii mai mici de patru ani deocamdată nu vor fi deschise. La primărie au motivat acest lucru prin faptul că va fi foarte dificilă asigurarea securității epidemiologice în grupele cu copii atât de mici.

NM nu a reușit să ia cunoștință de proiectul de hotărâre al Ministerului Educației: cei de la minister au spus că nu pot oferi documentul până la publicarea oficială a acestuia.

Câți copii vor fi în grupe

Conform proiectului Ministerului Educației, în grupe vor fi câte 7-12 copii, în funcție de vârsta lor: cu cât mai mici sunt copiii, cu atât vor fi mai puțini. „Noi am solicitat ca numărul maxim de copii în Chișinău să fie majorat până la 15, pentru că în grădinițele din capitală grupele sunt numeroase”, a spus Angela Cutasevici.

Ea a remarcat că datorită faptului că se vor elibera încăperile și pedagogii din grupele pentru copiii mai mici de patru ani, copiii mai mari vor putea fi împărțiți în subgrupe a câte 12-15 persoane.

Cine va fi acceptat în grădinițe

Cei de la primărie au respins informația apărută pe rețelele sociale precum că în grupe vor fi acceptați doar copiii ai căror părinți sunt angajați în sfera bugetară. „Noi dorim să primim toți copiii. În afară de cei care sunt mai mici de patru ani”, au spus la primărie,

Când vor fi deschise grădinițele

Direcția Învățământ general a Ministerului Educației a comunicat pentru NM că hotărârea cu privire la deschiderea instituțiilor preșcolare va fi luată de autoritățile locale, după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică va stabili condițiile de activitate a grădinițelor și data deschiderii acestora.

Autoritățile locale vor trebui să verifice nivelul de pregătire a grădinițelor pentru a primi copii în condițiile de epidemie și doar atunci le vor putea permite să-și reia activitatea. Aceleași verificări vor trebui să fie efectuate și de Agenția Națională de Sănătate

Publică și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Câți părinți sunt gata să-și dea copiii la grădiniță

Potrivit Angelei Cutasevici, conducerea grădinițelor din capitală organizează un sondaj pentru a afla, câți părinți sunt gata să-și dea copiii la grădiniță în această vară. La începutul lunii iunie, până la înrăutățirea situației epidemiologice, primăria a realizat deja un sondaj similar: acesta a demonstrat că la grădiniță ar putea să revină aproape 66 la sută din copii.

Angela Cutasevici a mai comunicat că instituțiile preșcolare din capitală se pregătesc deja de deschidere și la 1 iulie, primăria va organiza o ședință cu directorii tuturor grădinițelor.

În Chișinău funcționează 126 de instituții preșcolare pe care le frecventează 35 mii de copii.

***
Reamintim că președintele Igor Dodon a anunțat, la 29 iunie, că instituțiile preșcolare din Moldova ar putea să-și reia activitatea după 15 iulie, dacă nu se va înrăutăți situația epidemiologică. Potrivit lui Dodon, se vor redeschide mai întâi grădinițele din localitățile rurale.

Între timp, începând cu luna mai, părinții organizează proteste, cerând să fie deschise cât mai curând grădinițele. Organizația „Părinți Solidari” intenționează să organizeze un nou protest lângă clădirea guvernului, la 1 iulie. Cei din organizație sunt nemulțumiți de faptul că, deși în țară au fost relaxate mai multe măsuri de carantină, grădinițele continuă să fie închise, iar copiii rămân fără supravegherea celor maturi, care trebuie să lucreze.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: