zdg.md

Guvernul prognozează majorarea veniturilor la bugetul de stat cu circa 3,7 miliarde lei

Veniturile la bugetul de stat vor crește cu circa 3,7 miliarde lei, iar cheltuielile vor fi reduse cu 1,2 miliarde lei. Totodată, deficitul bugetar se va micșora cu 2,5 miliarde lei. Sunt prevederile noilor modificări efectuate la Legea bugetului de stat pentru anul 2021, aprobate de Cabinetul de miniștri la ședința din 30 septembrie.

Cele mai mari creșteri de cheltuieli se referă la Programul în sectorul drumurilor – 604,6 milioane de lei. Pentru Fondul Național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural sunt prevăzuți 435 milioane de lei, reabilitarea drumurilor locale – 204,1 milioane de lei, suplinirea fondurilor de urgență ale Guvernului – 495,2 milioane lei, ocrotirea sănătății – 141,6 milioane de lei.

Și cheltuielile de personal vor spori cu 414,9 milioane de lei, anunță Guvernul. De asemenea, vor fi alocate mijloace financiare suplimentare pentru crearea condițiilor adecvate în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne – 47,6 milioane de lei, suport financiar instituțiilor implicate în acțiuni de combatere a pandemiei Covid-19 – 14,1 milioane de lei, reconstrucția și modernizarea clădirilor Centrului de Excelență în Construcții – 5 milioane lei, modernizarea infrastructurii postului vamal Sculeni – 2 milioane de lei și alte cheltuieli stringente.

Majorarea veniturilor la bugetul de stat a fost determinată de accelerarea ritmurilor de creștere economică, de majorarea exporturilor, precum și de majorarea salariului mediu lunar pe economie. Astfel, se estimează o majorare a veniturilor proprii, în principal din taxe și impozite.

Parametrii revizuiți ai bugetului de stat pentru anul 2021 sunt următorii: venituri – în sumă de 45,1 miliarde lei, cheltuieli – în sumă de 57,2 miliarde lei, în timp ce deficitul bugetar va constitui 12,1 miliarde lei. Pe partea bugetului public național, parametrii revizuiți pentru anul 2021 sunt următorii: venituri – în sumă de 72,8 miliarde lei, cheltuieli – în sumă de 85,5 miliarde lei, iar deficitul bugetar va constitui 12,7 miliarde lei.

Proiectul de rectificare a bugetului urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare și aprobare.

 

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Vladimir Zelenski

Vasile Tofan s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la Kiev. Ce au discutat (VIDEO)

Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, s-a întâlnit luni, 26 octombrie, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski. Cei doi oficiali au discutat despre proiecte de infrastructură, cooperarea în domeniul securității, gestionarea resurselor de apă și integrarea europeană a celor două țări.

Potrivit mesajelor publicate de cei doi oficiali după întrevedere, printre subiectele abordate s-au numărat construcția și modernizarea podurilor, drumurilor și căilor ferate, precum și consolidarea conexiunilor energetice dintre Republica Moldova și Ucraina.

Tofan a menționat și gestionarea comună a resurselor de apă, în special a râului Nistru, precum și identificarea unor noi oportunități pentru companiile din ambele țări.

„Am abordat și aspectele legate de securitate, inclusiv situația din Transnistria și consolidarea cooperării militare dintre țările noastre. Astăzi, prim-miniștrii Ucrainei și Republicii Moldova au semnat un acord de cooperare în acest domeniu. Este important ca eforturile noastre comune să se concretizeze în rezultate pentru cetățenii și țările noastre”, a mai precizat Vladimir Zelenski.

Amintim că, pe 26 octombrie, Vasile Tofan efectuează o vizită la Kiev, alături de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vasile Bolea, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.

Șeful Guvernului de la Chișinău a avut o întrevedere cu premierul Ucrainei, Seghei Korețki. Oficialii au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport, modernizarea punctelor de trecere a frontierei, consolidarea conexiunilor energetice și coordonarea gestionării resurselor de apă ale Nistrului. De asemenea, prim-miniștrii au participat la semnarea unui acord de cooperare tehnico-militară, care va facilita schimbul de experiență și utilizarea tehnologiilor ucrainene pentru protejarea spațiului aerian.

Tofan mai are programată o întâlnire cu președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: