Hotărârea motivată a Curții de Apel în dosarul secţiilor de votare în străinătate (DOC)
Full Article 2 minutes read

Hotărârea motivată a Curții de Apel în dosarul secţiilor de votare în străinătate (DOC)

NM a intrat în posesia hotărârii Curții de Apel Chișinău cu privire la constituirea secțiilor de votare în afara țării. În document se arată că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) și Comisia Electorală Centrală (CEC) „au conlucrat/cooperat în mod defectuos” pe subiectul secțiilor de votare din străinătate.

„Instanţa de judecată punctează faptul că, CEC şi MAEIE, în detrimentul cerinţelor legale imperative, au conlucrat/cooperat în mod defectuos şi, în consecinţă, nu au atins scopul urmărit, adică nu au identificat informaţia impusă de legiuitor pentru a fixa cu o precizie maximală numărul necesar de secţii de votare în străinătate, pentru buna desfăşurare a scrutinului parlamentar şi asigurarea dreptului la vot prin crearea condiţiilor decente pentru alegători, fără a ţine cont de experienţa negativă acumulată la alegerile precedente şi fără a lua în mod serios situaţia pandemică, afectată de virusul COVID -19”, se arată în decizia Curții de Apel Chișinău.

De asemenea, magistrații au remarcat faptul că „Guvernul, pe de o parte a alocat CEC surse cu mult mai mici decât au fost solicitate prin devizul de cheltuieli, iar pe de altă parte, prin declaraţii separate, a afirmat că este disponibil să mai aloce mijloace necesare scrutinului”. În opinia instanței, acest fapt „nu facilitează activitatea normală a autorităţilor în campania electorală”.

Hotărâre Motivată 3-74-21 by Maxim Stratan on Scribd

Menționăm că CEC a atacat cu recurs la Curtea Supremă de Justiție decizia Curții de Apel Chișinău cu privire la constituirea secțiilor de votare în afara țării.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: