ZdG

Igor Gorgan, suspendat din funcția de la UNHCR-Moldova după informațiile privind colaborarea cu Rusia

Igor Gorgan, ex-comandant al Armatei Naționale, care în prezent este șef al securității Oficiului Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) din Moldova, a fost suspendat din funcție. Se întâmplă duce UNHCR Moldova a inițiat o anchetă internă pe marginea informațiilor despre colaborarea acestuia cu serviciul de informații militare al Federației Ruse, GRU. Informațiile au fost confirmate de reprezentanta UNHCR Moldova, Monica Vazquez, pentru TVR Moldova.

UNHCR este foarte îngrijorată în legătură cu aceste alegații grave, pe care le abordăm cu maximă seriozitate. Am informat îndată Biroul nostru de Inspecție Generală și a fost demarată o anchetă internă. Investigăm circumstanțele și plasăm membrul personalului vizat în concediu pe motive administrative, până la finalizarea anchetei”, a declarat Monica Vazquez.

Precizăm că, pe 5 iunie, portalul The Insider a publicat o investigație despre fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, ex-comandantul Igor Gorgan. Potrivit investigației, care se bazează pe mesaje de pe contul de Telegram al lui Gorgan, la care a obținut acces portalul, fostul comandat al Armatei Naționale îi raporta regulat „curatorului” său din GRU, colonelul Alexei Makarov, inclusiv despre situația din țara noastră. Gorgan l-ar fi informat și ce arme cumpără Kievul de la țările vecine, inclusiv din Moldova, dar și despre discursurile publice ale președintelui Maia Sandu, „dovadă sunt zeci de link-uri transmise curatorului”. În reacție, Președinția de la Chișinău a anunțat că distincțiile de stat oferite lui Gorgan în 2006 și 2015, dar și gradele militare ale acestuia vor fi retrase. Totodată, instituția prezidențială a menționat că „astfel de crime împotriva statului trebuie pedepsite în cel mai aspru mod pentru trădare de Patrie”. NewsMaker l-a contactat pe Igor Gorgan pentru o reacție, însă acesta nu a răspuns la apelurile telefonice.

Într-o reacție pentru NM, Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a confirmat veridicitatea informațiilor expuse în investigația jurnalistică. SIS a declarat că ține în vizor riscurile de securitate și acționează pentru împiedicarea tentativelor de imixtiune externă în afacerile interne ale țării.

Iar Ministerul Apărării a declarat, la rândul său, că nu va permite ca Armata Națională să fie folosită de trădători de țară împotriva interesului național. Instituția a precizat că „verifică atent” informațiile din investigația jurnalistică împreună cu alte instituții ale statului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IGSU/foto simbol

Bilanțul ploilor de marți: subsol și beciuri inundate în Chișinău, ambulanță blocată în noroi la Cantemir

Ploile și vântul din 12 mai au provocat mai multe consecințe în țară. În Chișinău, un subsol și beciurile unor locuințe au fost inundate. Pe șoseaua Muncești, un arbore doborât de vânt a blocat temporar traficul, iar în raionul Cantemir o ambulanță a rămas blocată în noroi. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) pe 13 mai.

Pe strada Vitalie Tulnic din Chișinău, salvatorii au pompat 10 m³ de apă din subsolul unei case de locuit. Tot în capitală, pe strada Gheorghe Bezviconi, pompierii au evacuat apa din beciul unei gospodării. Aceștia au intervenit și în zona străzii Băcioii Noi, unde, la fel, au pompat apa din beciul unei case de locuit.

Pe șoseaua Muncești, un arbore doborât de vânt bloca circulația rutieră. Pompierii, împreună cu angajații de la „Spații Verzi”, au defrișat și înlăturat copacul de pe carosabil.

În satul Lingura, raionul Cantemir, o ambulanță a rămas blocată în noroi. Salvatorii au intervenit pentru a o tracta. Ulterior, autospeciala și-a putut continua deplasarea.

Amintim că, pe 12 mai, între orele 08:00 și 21:00, întreaga țară s-a aflat sub cod galben de instabilitate atmosferică, fiind înregistrate ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, iar izolat – averse puternice cu grindină și vijelii.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: