În Transnistria nu este o lege care ar apăra femeile de violența domestică. În același timp, conform datelor Centrului „Rezonans", fiecare al zecelea locuitor al regiunii consideră că bărbatul are dreptul să-și bată soția. Și le bat, adesea cu cruzime, apărați fiind de clișeele sociale și inacțiunea autorităților. Istoria Eugeniei din Tiraspol este o dovadă în acest sens. NM relatează, de ce această femeie a suportat batjocurile soțului timp de șapte ani, iar autoritățile au putut să reacționeze doar atunci când bărbatul a pus mâna pe cuțit.

Tiraspoleana Eugenia își amintește despre cei șapte ani de căsnicie ca de un coșmar (NM a schimbat numele, la rugămintea femeii). Ea și-a pierdut devreme părinții, a crescut cu bunica. Pe viitorul soț îl cunoaște încă din copilărie. Când au împlinit câte 20 de ani, au decis să se căsătorească. Peste un an, s-a născut primul lor copil și tot atunci soțul a început să bea. „El se dezvinovățea prin stres, spunea că nu rezistă responsabilității", spune Eugenia.

Ea mai spune că odată cu amenințările, a apărut și gelozia nemotivată a soțului, care îi interzicea să comunice chiar și cu prietenii săi: „Se temea că voi găsi susținere și voi deveni mai independentă. În cei șapte ani de căsnicie, noi nu am fost practic nicăieri și nu am comunicat cu nimeni. Eram izolată totalmente de societate".

Peste patru ani, Eugenia l-a născut pe cel de-al doilea copil. Pe atunci, soțul ei a devenit un alcoolic înveterat. Orice rugăminte de-a ei de a înceta să bea se termina cu tărăboi în locuință și bătăi: „Au fost cazuri când, fiind beat criță, încerca să bată băiatul".

Eugenia și părinții soțului său au reușit totuși să-l convingă să se codeze. Însă după aceasta, a fost „și mai groaznic": el a prins patima drogurilor sintetice. „El consuma droguri chiar sub privirile copiilor. Nu știam încotro s-o apuc. Îmi amintesc că mă trezeam noaptea, îl priveam și mă gândeam la un singur lucru: te rog, nu respira", își amintește Eugenia.

Când le-a povestit socrilor despre noua meteahnă a soțului, reacția lor a surprins-o: „Soacra mă convingea că anume eu trebuie să-l ajut pe feciorul ei. Eu nu știam cum să mă ajut pe mine, nemaivorbind de el".

Eugenia mai spune că soțul ei ignora orice rugăminte de-a ei de a înceta să consume de droguri. Atunci, ea a încetat să-și mai asculte soacra și deja „fără rușine", chema poliția. Dar n-a ajutat.

După șapte ani de trai în comun, Eugenia a decis să plece de la soț. Înainte de aceasta, el a plecat benevol să se trateze la o clinică din Chișinău. Iar când a revenit, Eugenia a hotărât să vorbească cu el despre divorț. „Auzind aceasta, a început să facă tărăboi în apartament, arunca în mine cu tot ce-i nimerea sub mână. Apoi a început să mă bată, iar la urmă a pus mâna pe cuțit. Toate acestea au durat o oră și jumătate, sub privirile copiilor noștri", își amintește Eugenia.

Atunci, vecinii au chemat miliția. Pe numele soțului ei a fost deschis un dosar penal pe articolul despre tentativă de omor. Eugenia spune că familia soțului a reușit să-i perfecteze acte de invaliditate și el s-a ales cu muncă în folosul comunității.

Centrul de dezvoltare și susținere a inițiativelor civice „Rezonans" este una dintre puținele organizații din stânga Nistrului care lucrează deja de mai mult de 10 ani cu victimele violenței în familie. În cadrul Centrului funcționează „linia fierbinte" pentru victimele violenței, la care, în funcție de necesitate, se poate vorbi cu un psiholog, jurist și asistent social.

„Adesea, după apelul telefonic, femeia vine la noi. Și noi lucrăm cu ea în direcția în care ea solicită ajutor: să depășească starea de victimă, să-și îmbunătățească stima de sine, să adune actele necesare pentru perfectarea îndemnizațiilor, să-și soluționeze problemele juridice. Femeia decide singură ce viitor vede pentru sine, aceasta este alegerea ei", a menționat Iuliana Abramova, directorul „Rezonans".

O statistică oficială despre victimele violenței în familie în Transnistria nu există. Potrivit datelor Centrului „Rezonans", în trei ani (2016-2018), ei au primit 2794 de adresări la Linia de informații. „Este vorba despre adresări primare, dar și repetate. Dacă e să vorbim despre adresările primare, au fost vreo 900. Însă problema este mult mai mare decât cifrele care o reflectă", susține Abramova.

În afară de „linia fierbinte", în caz de necesitate, Centrul „Rezonans" oferă femeilor azil temporar. La fel, în cadrul centrului funcționează un program de obținere a profesiei, care le ajută pe femei să devină independente din punct de vedere economic.

În afară de victimele violenței, „Rezonans" mai lucrează cu reprezentanții structurilor de forță. Aproape 200 de milițieni au beneficiat de instruire la trainingurile despre prevenirea violenței în familie, organizate de centru. Iar în luna august curent, MAI din Transnistria a elaborat și aprobat o instrucțiune pentru colaboratori cu privire la prevenirea violenței în familie.

Cei de la „Rezonans" menționează că datorită acestor instruiri, colaboratorii MAI au început să transmită centrului mai multe cazuri de acest gen. „Ei le sugerează femeilor să completeze formularul nostru special și să se adreseze la noi după asistență", a menționat Iulia Abramova.

Deocamdată, este devreme să vorbim despre schimbarea radicală a situației, dar unele transformări se observă deja: „În multe cazuri, femeile nici nu se adresează nicăieri. Iar miliția este pe locul doi după numărul de adresări, după rude. Problema nu este a miliției, ci a împuternicirilor pe care le are conform legii. Chiar dacă va fi deschis un dosar penal și instanța îl va declara vinovat pe agresor, încă nu înseamnă că el va fi izolat de societate și de victimă".

În anul 2014, în parlamentul Transnistriei a fost elaborat un proiect de lege pentru prevenirea și combaterea violenței în familie (astfel de legi funcționează în 140 de state, inclusiv în cele post-sovietice, cu excepția Rusiei și a Uzbekistanului). Însă, potrivit vicedirectorului „Rezonans" Alexandr Goncear, proiectul de lege a primit avizele negative ale organelor puterii executive și o „rezistență puternică" din partea grupurilor de activiști civici care militează pentru păstrarea „societății tradiționale" și a „valorilor ortodoxe".

Potrivit afirmațiilor lui Goncear, în presa din stânga Nistrului au apărut atunci foarte multe materiale despre ororile justiției juvenile din Europa de Vest, cele mai multe dintre acestea fiind false. „Ei schimbau noțiunile, pentru că în proiectul de lege nu erau niciun fel de mecanisme și acțiuni de preluare a copiilor din familii. I-a dus capul chiar să lege de această lege propaganda relațiilor homosexuale. În consecință, proiectul a fost respins", a spus Goncear.

Cei de la „Rezonans" sunt convinși că ar trebui să se revină la acest proiect de lege. „Vedeți datele MAI despre cazurile de omor în familie. O mare parte dintre acestea sunt rezultatul aflării îndelungate a victimei în situații de violență casnică. Câte din aceste omoruri puteau fi prevenite dacă ar fi fost un astfel de instrument legislativ precum este ordonanța de protecție?", s-a întrebat Goncear.

Iulia Abramova, directorul „Rezonans", susține că legea despre violența în familie nu trebuie să aibă doar un caracter represiv sau de pedeapsă, dar să îmbunătățească reacția autorităților la această problemă, dar și să contribuie la pregătirea specialiștilor în acest domeniu, de exemplu, cu ajutorul cursurilor speciale pentru psihologi, lucrători medicali, colaboratori MAI.

Text: Vitalii Șmacov, Tiraspol
Prezentare: Cristina Demian
Foto: multimedia.europarl.europa.eu