Ilan Șor a rămas fără imunitate parlamentară. Propria fracțiune a susținut cererea Procuraturii
Full Article 5 minutes read

Ilan Șor a rămas fără imunitate parlamentară. Propria fracțiune a susținut cererea Procuraturii

Deputatul fracțiunii Partidul „ȘOR” Ilan Șor a rămas fără imunitate parlamentară. Decizia a fost luată, pe 26 mai, de majoritatea deputaților prezenți la ședința legislativului – reprezentanții PAS și cei ai Partidului „ȘOR”. Deputații comuniști au părăsit sala de ședințe plenare a Parlamentului. Anterior, de la ședință au plecat socialiștii, care au ales să protesteze față de reținerea lui Igor Dodon.

Procurorul general interimar Dumitru Robu dă asigurări că dosarele penale în care sunt vizați deputații Marina Tauber și Ilan Șor sunt temeinic documentate și vor avea finalitate în justiție.

Va avea finalitate dosarul lui Șor?

Deputatul PAS Lilian Carp a vrut să știe dacă Procuratura deține probe concludente și argumente bine întemeiate față de parlamentarii Marina Tauber și Ilan Șor.

În condițiile în care ridicăm imunitatea acestor doi deputați, să nu se repete, iar, emisiunea „Iartă-mă” din partea Procuraturii. Sunt materialele concludente pentru a merge în judecată? Pentru că în ultimul timp avem mai multe ridicări de imunități pentru îmbogățire ilicită, activitatea Procuraturii este activă în ultima perioadă, dar vrem să vedem finalitate. Altfel – lumea se întreabă: totul se vede, toți știu cine a furat, cum a furat, unde e urma banilor, dar când ajungem la condamnare – nu există. Aveți argumentele necesare?”, a întrebat Lilian Carp.

În replică, procurorul general interimar Dumitru Robu a dat asigurări că dosarele sunt temeinic argumentate: „Vă asigur că dosarul în care sunt vizați Ilan Șor și Marina Tauber va avea finalitate și va fi deferit justiției. În cererile pe care le-am înaintat este menționat: ridicarea imunității, pentru a fi trimis în judecată. Iar circumstanțele care au stat la baza scoaterea doamnei Tauber de sub urmărire penală pe cauza în care i-a fost ridicată imunitatea în 2019, în timpul apropiat, cetățenii vor afla care au fost circumstanțele și motivele de ce au fost scoase. Nu de drept, dar de fapt care au fost.

Șor a vrut să se adreseze plenului Parlamentului. De la distanță

În debutul ședinței legislativului, deputata fracțiunii Partidul „ȘOR” Marina Tauber a solicitat să fie organizate din punct de vedere tehnic condițiile necesare pentru ca Ilan Șor să se poată adresa deputaților de la distanță. Igor Grosu a respins solicitarea, făcând apel la regulamentul legislativului.

Participarea deputatului la ședințele parlamentului și ale Comisiei permanente din a cărei componență face parte este obligatorie. În cazul în care nu se poate prezenta din motive întemeiate este obligat să aducă la cunoștința Biroului permanent sau ale secretariatului motivele absenței sale”, a argumentat Grosu.

Speakerul a adăugat că Ilan Șor ar fi putut solicita ajutor în cazul în care nu putea să își cumpere singur bilet ca să ajungă în țară.

A fost timp suficient de marți, colegii vizați în solicitările procurorului general interimar au știut că astăzi va avea loc ședința, timp suficient să cumpere un bilet, să ajungă acasă. În cazul în care este o problemă financiară, se putea de făcut o solicitare la secretariat și sunt sigur că din linia bugetară deplasări organizam un bilet într-o direcție. Nu putem satisface solicitări exclusiviste: de ce noi am putut veni la ședință, dar cineva nu poate?”, a adăugat deputatul PAS.

În replică, Tauber a dat de înțeles că ar putea contesta legalitatea tuturor ședințelor la care au participat deputații, organizate prin intervenție online și nu cu prezență fizică.

Atunci aș vrea să pun în discuție, poate nu la ședința de astăzi, după cele citite reiese că toți deputații care au participa la comisii, inclusiv cea juridică, online, au încălcat Regulamentul. Și probabil aceste ședințe au avut loc cu încălcările regulamentului parlamentului. În aceste condiții, îmi pun întrebarea: cum facem mai departe?”, a spus deputata Partidului „ȘOR”.

***

Amintim că, marți, membrii Comisiei juridice a Parlamentului au dat curs solicitării procurorului general interimar, Dumitru Robu, de a le ridica imunitatea parlamentară deputaților Partidului „ȘOR”, Ilan Șor și Marina Tauber. Cererile au fost prezentate în plen de spicherul Igor Grosu, pe 19 mai.

Procuratura cere reținerea, arestarea, percheziția și tragerea la răspundere penală celor doi lideri ai Partidului „ȘOR”, pe care îi acuză de escrocherie în proporții deosebit de mari și de spălare de bani. Cei doi se declară nevinovați și susțin că ar fi vorba despre o „răfuială politică”.

Amintim că Ilan Șor a fost condamnat, în 2015, în dosarul „furtului miliardului” la 7 ani și jumătate de închisoare, pentru escrocherie şi spălare de bani. Instanţa a dispus ca pedeapsa să intre în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Dosarul se află pe rol în Curtea de Apel Chişinău, iar ședințele de judecată au fost amânate în repetate rânduri. În 2019, după ce Partidul Democrat a plecat de la guvernare, Ilan Șor a părăsit țara. El s-ar afla în Israel, deși nu a recunoscut niciodată acest lucru.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: