Ilan Șor/Facebook

Ilan Șor rămâne fără scaun de deputat? Parlamentul va examina un proiect de lege în acest sens

Parlamentul va examina proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea de drept a calității de deputat în Parlament a lui Ilan Șor. La ședința din 26 aprilie, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au aprobat raportul pentru această inițiativă legislativă. Informația a fost confirmată pentru NM de către deputata PAS, Olesea Stamate.

Proiectul de hotărâre a fost elaborat urmare a deciziei Curții de Apel prin care Ilan Șor a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 190 alin. (5) și art. 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal.

Totodată, proiectul de hotărâre prevede că un mandat de deputat în Parlament, care aparține Partidului Politic „ȘOR”, ar putea fi declarat vacant.

Următorul candidat care i-ar putea lua locul lui Ilan Șor este Vladimir Vitiuc.

Amintim că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat, pe 13 aprilie, sentința în privința lui Ilan Șor în dosarul „Frauda Bancară”. Astfel, deputatul fugar a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Totodată, instanța i-a pus sub sechestru bunuri în valoare de 5 miliarde de lei.

Anunțul despre condamnarea lui Ilan Șor a fost făcut de deputata PAS, Olesea Stamate.

„În sfârșit un caz în care justiția a triumfat și în țara noastră! Șor – condamnat definitiv de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare! Oriunde ar servi el detenția, în Israel sau Moldova- bunurile pe care a fost aplicat sechestru acum vor fi confiscate în favoarea statului – 5 miliarde de lei!”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.

***

Ilan Șor a fost condamnat la şapte ani de închisoare, încă în 2017, în prima instanță, pentru rolul jucat în „furtul miliardului” din sistemul bancar, dar procesul în apel trenează. Sentința a fost atacată în instanța de apel. În februarie 2018, dosarul de condamnare a fost transferat la Curtea de Apel Cahul. De atunci au fost convocate zeci de ședințe de judecată, majoritatea dintre ele fiind amânate pe diverse motive.

Liderul Partidului „ȘOR” a fost anunțat în căutare internațională la 30 iulie 2019, după ce la 25 iulie, prin decizia Curții de Apel Cahul, a fost anunțat în căutare națională. În același timp, instanța a emis o încheiere care autorizează un mandat de arestare pe numele parlamentarului.

De partea cealaltă, Ilan Șor a acuzat că justiția este controlată de noua guvernare și că este supus unor „fărădelegi cinice”. Fostul primar de Orhei a mai spus că a fost nevoit să se retragă din cauza amenințărilor la care ar fi fost supus atât el, cât și familia și echipa lui.

Ilan Șor a părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat guvernarea. Acesta s-ar afla în Israel. La 15 august 2019, la solicitarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, deputații l-au lipsit pe Ilan Șor de imunitate parlamentară.

În data de 26 octombrie, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a anunțat sancțiuni față de 21 de persoane și entități cu legături în Republica Moldova. În lista de sancțiuni denumită „Global Magnitsky Act” pentru acte grave de corupție figurează Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor, Sara Șor, Igor Ciaika, Ivan Zavorotnyi, Alexei Troșin, Iurii Gudilin, Olga Grak și Leonid Gonin. Lista completă AICI.

Ulterior, pe 9 decembrie, Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc au fost incluși în lista sancțiunilor și de către Guvernul Marii Britanii. Potrivit deciziei autorităților de la Londra, toate bunurile deținute de Plahotniuc sau Șor în Marea Britanie sau în oricare dintre teritoriile de peste mări ale Regatului Unit, cum ar fi Insulele Virgine Britanice sau Insulele Cayman, vor fi înghețate. Cetățenilor britanici li se va interzice orice tranzacție economică cu oricare dintre persoanele sancționate, cărora li se va interzice de acum înainte intrarea în Regatul Unit.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, interviu pentru presa ungară, despre aderarea la UE: „Blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”

Președinta Maia Sandu susține că Republica Moldova trebuie să avanseze în procesul de aderare la Uniunea Europeană în propriul ritm și că blocarea parcursului european al țării nu ar ajuta Ucraina. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației maghiare Valasz Online.

Maia Sandu a spus că, în timpul recentei vizite la Budapesta, a discutat cu prim-ministrul Peter Magyar despre deschiderea ultimelor două clustere de negocieri pentru aderarea la UE, însă nu au fost menționate termene concrete. Totuși, lidera de la Chișinău speră că o decizie favorabilă va fi luată la ultima reuniune a Consiliului UE din acest an.

„Ne dorim să fie deschise ultimele două clustere, pentru care, potrivit Comisiei Europene, ambele țări sunt pregătite din punct de vedere tehnic. Înțeleg că Ungaria discută cu guvernul ucrainean anumite chestiuni bilaterale și sperăm că, în următoarele luni, toate statele membre vor lua o decizie favorabilă pentru ambele țări. Susținem un proces bazat pe merite și nu solicităm scurtături”, a declarat președinta.

Întrebată dacă Republica Moldova ar trebui să accelereze procesul de integrare europeană separat de Ucraina, având în vedere dificultățile cu care se confruntă țara vecină din cauza războiului, Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău nu cer tratament preferențial și susțin avansarea în baza meritelor. Totodată, președinta a subliniat că Republica Moldova trebuie să se concentreze pe propriile reforme.

„Încercăm să menținem Republica Moldova de partea corectă a istoriei și să o păstrăm democratică. De aceea, integrarea europeană este atât de importantă pentru noi. Suntem o țară mică și, totuși, numai în 2025, Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul nostru pentru a interveni în procesele noastre democratice. Am rezistat până acum, dar dacă nu vom demonstra progrese în procesul de integrare europeană, în pofida eforturilor depuse, Rusiei îi va fi mai ușor să-și promoveze narațiunile pe viitor. Vrem să ne păstrăm suveranitatea și democrația, dar vrem și să rămânem prieteni cu Ucraina. Totuși, dacă nu vom reuși să avansăm în procesul de integrare europeană și să ne consolidăm reziliența în fața Rusiei, situația va deveni riscantă”, a adăugat șefa statului.

Întrebată dacă Republica Moldova este pregătită să avanseze pe calea integrării europene „cu sau fără Ucraina”, Maia Sandu a spus: „Eu sunt responsabilă de progresul acestei țări. Și repet: blocarea Republicii Moldova nu ajută Ucraina”.

Amintim că Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări candidate la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022. Negocierile de aderare au fost deschise oficial în iunie 2024.

Procesul de negociere este împărțit în șase clustere, care cuprind mai multe domenii de reformă. Până în octombrie 2026, Republica Moldova și Ucraina au deschis negocierile pentru patru dintre acestea: „Valori fundamentale”, „Relații externe”, „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Ultimele două clustere – „Agenda verde și conectivitate sustenabilă” și „Resurse naturale, agricultură și coeziune” – nu au fost încă deschise oficial.

Ungaria a blocat în repetate rânduri avansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei, invocând inclusiv problema drepturilor minorității maghiare din această țară. Blocajul a afectat și parcursul european al Republicii Moldova, ale cărei negocieri au fost asociate cu cele ale Ucrainei.

Maia Sandu a efectuat, în perioada 23-24 octombrie, o vizită la Budapesta cu ocazia comemorării a 70 de ani de la Revoluția maghiară din 1956. În cadrul vizitei, a avut întrevederi cu președintele Ungariei, Andras Baka, și cu premierul Peter Magyar. Discuțiile au vizat inclusiv cooperarea bilaterală și extinderea Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: