În curs de elaborare. Familiile care s-au pomenit cu rate mai mari pentru „Prima Casă” vor avea parte de susținere
Full Article 2 minutes read

În curs de elaborare. Familiile care s-au pomenit cu rate mai mari pentru „Prima Casă” vor avea parte de susținere

Parlamentarul Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, anunță că se elaborează un program de susținere și compensare pentru tinerele familii, cetățeni cu venituri modeste, care au decis să procure o locuință prin intermediul Programului „Prima casă”. Declarația a fost făcută de deputat ca urmare a creșterii costurilor ratei programului de stat. Alaiba spune că nu poate promite deocamdată că cetățenii nu vor simți majorările, dat fiind faptul că încă se lucrează la program.

„Tinerele familii, cetățeni cu venituri modeste, care au decis să procure o locuință, vor beneficia de ajutor. La moment se elaborează un program targetat de susținere și compensare. În limitele resurselor disponibile”, a scris Alaiba, pe Facebook.

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe a mai menționat că programul va fi lansat mai târziu.

„Aș vrea să vă promit că oamenii nu vor simți deloc aceste majorări, dar nu o pot face acum. Se lucrează pe cifre. Detalii concrete urmează, dar acesta e în primul rând un apel la calm. Vom face maximul posibil. Sunt timpuri complicate, crize pe care nu le-am invitat, nu le-am provocat, dar le vom gestiona”, a conchis Alaiba.

Amintim că pe 29 iunie, premierul Natalia Gavrilița i-a cerut Ministerului Economiei ca, în decurs de o săptămână, să facă o analiză ca urmare a creșterii ratei dobânzii la contractele de împrumut pentru Programul „Prima casă”. Prim-ministrul a solicitat ca beneficiarii programului, care fac parte din anumite categorii vulnerabile, să nu fie afectați.

Premierul a mai solicitat ca reprezentanții ministerului să discute cu băncile din țară.

Potrivit Infotag, din 1 iulie 2022, rata dobânzii la contractele de împrumut prevăzute în cadrul programului de stat „Prima casă” va crește cu 5,35 puncte procentuale. Agenția precizează că acest lucru a fost raportat de băncile comerciale care participă la acest program.

„Modificarea este legată de creșterea de la 4,12% la 9,47% a ratei indicative pentru programul „Prima casă” publicată de Banca națională a Moldovei (BNM). Rata este calculată ca rată medie ponderată a dobânzii la depozitele nou-atrase în monedă națională pentru o perioadă de la 6 la 12 luni, care este parte integrantă a ratei dobânzii din cadrul programului”, a explicat una dintre bănci.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: