În două biserici din Moldova s-au efectuat servicii divine cu participarea enoriașilor. Ce amenzi riscă preoții
Full Article 2 minutes read

În două biserici din Moldova s-au efectuat servicii divine cu participarea enoriașilor. Ce amenzi riscă preoții

Pe parcursul zilei de 11 aprilie, în două dintre cele 1 400 de biserici din Republica Moldova s-au oficiat servicii divine cu participarea enoriașilor. Anunțul a fost făcut de către premierul Ion Chicu, după ședința Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

În total, în 323 de biserici au avut loc servicii divine, însă fără participarea enoriașilor. În cazul celor două lăcașuri sfinte care au primit credincioșii la slujbe a intervenit poliția.

„Poliția a fost nevoită să intervină și să documenteze aceste cazuri. Mâine avem o luminată sărbătoare credincioasă – Floriile. Eu știu cât este de greu să te abții și să stai acasă de această mare, mare sărbătoare, dar fac un apel către toți credincioșii și cetățenii să ne abținem mâine de a merge la biserică, pentru că riscăm să inversăm iarăși această dinamică care s-a stabilizat și mă tem să nu provocăm al doilea val de infectări”, a spus prim-ministrul.

Șeful guvernului a transmis felicitări credincioșilor de religie catolică care vor sărbători duminică, 12 aprilie, Paștele.

Amintim că, săptămâna trecută, patru preoți din Soroca au fost amendați cu 22 500 de lei pentru că au oficiat slujbe în interiorul bisericilor, cu prezența enoriașilor.

Din cauza riscului de răspândire a coronavirusului de tip nou, Comisia pentru Situații de Excepționale a restricționat acitivitatea lăcașelor de cult pe perioada stării de urgență. La fel, prim-ministrul Ion Chicu a îndemnat în repetate rânduri credincioșii să nu meargă la biserică în această perioadă, din cauza riscului mare de infectare cu coronavirus de tip nou.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: