Învățământ online și restricții de circulație. România intră în carantină parțială din cauza pandemiei
Full Article 2 minutes read

Învățământ online și restricții de circulație. România intră în carantină parțială din cauza pandemiei

România intră în carantină parțială, de luni, 9 noiembrie. Toate școlile din țară vor trece în sistem online, angajații – atât de la stat, cât și cei de la privat, vor lucra în regim de telemuncă dacă au această posibilitate, iar masca de protecție va fi obligatorie în toată țara. Măsurile au fost anunțate la capătul a trei zile în care s-au înregistrat creșteri spectaculoase ale numărului de cazuri noi de COVID.

Astfel, potrivit hotărârii publicate de autoritățile române, masca de protecție devine obligatorie în locurile publice pentru toate persoanele, începând de la 5 ani.

În vederea prevenirii răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, în toate localitățile, activitățile didactice care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ să se desfășoare în sistem on-line.

În toate localitățile din România, se propune interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu excepția deplasărilor în interes profesional, pentru asistență medicală sau alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Se propune interzicerea desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Se propune suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor.

Se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

Implementarea măsurilor sunt prevăzute pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se hotărască, după caz, menținerea, eliminarea sau modificarea acestora

Întregul document îl puteți vedea AICI.

În ultimele 24 de ore, în România, au fost raportate 10 260 de cazuri noi de coronavirus. De la începutul pandemiei, în România, au fost confirmate 287 062 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 7 663 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: