Ion Ceban s-a apucat de lucru. Primele decizii în calitate de primar al Chișinăului
Full Article 1 minutes read

Ion Ceban s-a apucat de lucru. Primele decizii în calitate de primar al Chișinăului

Noul primar al Chișinăului, Ion Ceban, a venit astăzi, 12 noiembrie, la primărie, ca să și înceapă activitatea. Acesta a spus că urmează să aibă o discuție cu fostul primar interimar, Adrian Talmaci, despre prioritățile imediate. 

Totodată, Ion Ceban a precizat că primul lucru pe care îl va face este să scoată bara de protecție la intrarea în clădire, iar cetățenii să nu mai fie nevoiți să lase acte de indentitate la intrare.

„Vreau ca primăria să fie transparentă, să fie accesibilă pentru toți cei care își doresc să fie aici. Doi, cred că voi dispune să fie prezentate toate rapoartele în perioada asta scurtă de campanie și planurile operaționale pentru finalul anului de gestiune noiembrie-decembrie”, a precizat primarul.

De asemenea, Ceban a anunțat că se va realiza un audit amplu în primărie, iar după finalizarea evaluărilor va analiza indicii de performanță pentru viceprimari, șefii de direcție și conducătorii întreprinderilor municipale.

Noul edil al Chișinăului a precizat că prima ședință operativă a primăriei va avea loc loc mâine, 13 noiembrie.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: