Ion Chicu, după discuția cu Maia Sandu: „Premierul împărtășește pe deplin opinia că acest Parlament trebuie urgent dizolvat”
Full Article 2 minutes read

Ion Chicu, după discuția cu Maia Sandu: „Premierul împărtășește pe deplin opinia că acest Parlament trebuie urgent dizolvat”

Premierul Ion Chicu împărtășește pe deplin opinia președintei alese a țării, potrivit căreia, acest parlament trebuie urgent dizolvat. Informația a fost oferită pentru NM de către Boris Harea, consilierul prim-ministrului țării.

„Premierul Ion Chicu a avut o discuție telefonică cu președintele ales, Maia Sandu. În cadrul discuției, prim-ministrul Chicu a solicitat respectuos tuturor forțelor politice din Parlament să examineze minuțios proiectele bugetar-fiscale, or este convins că președintele ales înțelege foarte bine riscurile intrării în noul an fără buget aprobat”, se arată în declarație.

Totodată, purtătorul de cuvânt al premierului a precizat că Guvernul este gata să prezinte argumente/explicații pe orice virgulă/cifră din acele proiecte în Parlament. Orice amendament al deputaților va fi examinat și avizat de Guvern, iar deputații vor decide asupra textului final al acestor legi.

„Premierul împărtășește pe deplin opinia președintelui ales, că acest Parlament trebuie urgent dizolvat”, se mai arată în declarație.

***

Reacția vine după ce, în dimineața de 4 decembrie, președinta aleasă a țării a anunțat pe pagina sa de Facebook că a avut o discuție cu premierul Ion Chicu.

Maia Sandu a fost laconică în informațiile oferite. Aceasta a precizat că i-a spus lui Ion Chicu că bugetul prezentat de Guvern nu este în măsură să ajute cetățenii, și că, dimpotrivă, ar conține „scheme din care deputați corupți vor scoate bani în continuare”. De asemenea, Sandu a subliniat că țara are nevoie de un alt parlament și de un alt guvern, iar demisia executivului este cea mai scurtă cale spre acest obiectiv.

Amintim că, în cadrul ședinței din 3 decembrie a parlamentului, deputații din PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, formată din fracțiunea Partidul „ȘOR” și deputații neafiliați care au părăsit Pro Moldova, au votat în prima lectură proiectele legii bugetar-fiscală, a bugetului de stat și bugetele asigurărilor medicale și sociale.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: