Imagine simbol

ISW: O dronă Gheran-4 poate ajunge de la Odesa la frontiera Moldovei în șase minute. HARTA zborului din 8 septembrie

Incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova și al statelor NATO pot fi avantajoase pentru Kremlin, inclusiv atunci când sunt neintenționate, consideră experții Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Potrivit acestora, asemenea incidente pot testa capacitățile de apărare și timpul de reacție al țărilor vecine Ucrainei.

ISW precizează că o dronă Gheran-4 poate atinge o viteză de până la 450 km/h. Un asemenea aparat ar putea ajunge din orașul Odesa la frontiera Republicii Moldova în doar șase minute, iar la frontiera României – în aproximativ 20 de minute.

Potrivit experților, viteza noilor drone rusești reduce considerabil timpul în care autoritățile Republicii Moldova și forțele NATO pot reacționa. Apărarea împotriva lor devine și mai dificilă dacă aparatele nu sunt interceptate înainte de a traversa frontierele naționale.

ISW nu dispune de suficiente informații pentru a stabili dacă drona care a survolat Republica Moldova și România pe 8 septembrie a deviat intenționat de la traseu. Analiștii consideră însă că Rusia poate beneficia inclusiv de pe urma unor asemenea incursiuni neintenționate.

„Aceste incidente determină NATO să-și concentreze atenția asupra propriei apărări, pun sub semnul întrebării garanția de apărare colectivă prevăzută de articolul 5 al Tratatului NATO și contribuie la încercările de a descuraja statele Alianței să sprijine Ucraina”, se arată în analiza ISW publicată pe 8 septembrie.

Amintim, o dronă a survolat Republica Moldova timp de 17 minute, pe 8 septembrie, a părăsit spațiul aerian spre România, apoi a revenit și s-a prăbușit în nordul țării. Potrivit ISW, în total, drona s-a aflat aproape o oră în spațiul aerian al Republicii Moldova și al României.

Un canal ucrainean care analizează informații din surse deschise a susținut că aparatul era o dronă Gheran-4. ISW precizează că nu a putut confirma independent modelul. Totuși, experții menționează că traseul și orele la care aceasta a fost detectată susțin ipoteza că era dotată cu motor cu reacție. Precizăm, în acest context, că pe 9 septembrie, Inspectoratul General al Poliției a confirmat că drona care a căzut este de tip Gheran, fără să precizeze însă și modelul.

HARTA traiectoriei dronei care a survolat Moldova și România, pe 8 septembrie:

ISW

ISW a publicat și o hartă a incursiunilor dronelor rusești în spațiul aerian al Republicii Moldova și al României, înregistrate în perioada 1 august–8 septembrie 2026.

ISW

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Dodon/Telegram

Socialiștii s-au lansat în campanie pentru alegerile din Găgăuzia. Dodon: „Împreună mergem spre victorie”

Partidul Socialiștilor și-a lansat pe 16 octombrie, la Comrat, campania pentru alegerile bașcanului și ale Adunării Populare a Găgăuziei. Formațiunea îl susține pe Fiodor Gagauz la conducerea autonomiei și are 23 de candidați pentru mandatele de deputat. La eveniment a participat și liderul PSRM, Igor Dodon.

„Sute de oameni în sală. Mii în întreaga Găgăuzie. Înainte ne așteaptă multă muncă și un scop comun. Începem!”, a scris Gagauz pe rețelele sociale.

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că, în următoarea lună, echipa socialiștilor va merge din casă în casă pentru a discuta cu alegătorii. Parlamentarul a prezentat scrutinul drept „o luptă nu doar pentru Găgăuzia, ci și pentru Moldova, pentru viitorul și însăși existența sa”.

„Fără o Găgăuzie puternică, nu poate exista o Moldovă puternică. Fără dialog, dezvoltarea este imposibilă. Ideea națională trebuie să fie nu integrarea într-un anumit spațiu, ci pacea în interiorul țării. (…) Avem cea mai puternică echipă de candidați și împreună mergem spre victorie. Cu Doamne ajută! Pentru poporul găgăuz! Pentru Moldova!”, a scris Dodon pe rețele.

Amintim, inițial, PSRM anunțase că îl va susține pe Grigore Uzun la funcția de bașcan. Acesta și-a retras însă candidatura deoarece nu cunoaște limba română – condiție obligatorie pentru candidați începând cu acest scrutin.


Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI.

NewsMaker a explicat cine sunt favoriții acestor alegeri și unde apar PAS și Kremlinul în calculele electorale – AICI.

Reamintim, în total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: