Italia menține restricțiile de intrare în țară pentru moldoveni până pe 31 iulie
Full Article 2 minutes read

Italia menține restricțiile de intrare în țară pentru moldoveni până pe 31 iulie

Autoritățile italiene mențin restricțiile de intrare în țară pentru cetățenii mai multor state, inclusiv pentru cei ai Republicii Moldova, până pe data de 31 iulie, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, rămân în vigoare reglementările prin care se interzice intrarea în Italia a persoanelor care în ultimile 14 zile s-au aflat, ori au tranzitat următoarele țări: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia și Herțegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Oman, Panama, Peru și Republica Dominicană.

Zborurile directe și indirecte către și dinspre aceste țări rămân suspendate. Restricțiile sunt valabile și pentru transportul terestru.

Cetățenii italieni, ai statelor Uniunii Europene, ai statelor Acordului Schengen, Marii Britanii, Andorrei, Monaco, San Marino și ai Statului Vatican, cu reședință/domiciliu în Italia, care au călătorit în statele vizate de restricții – pot intra în Italia după completarea unei declarații și doar cu respectarea obligatorie a carantinei de 14 zile.

Italia va permite în continuare în mod liber călătoriile către și dinspre: statele membre ale Uniunii Europene, statele din zona Schengen, Marea Britanie, Adorra, Monaco, San Marino și Vatican. Cei care vin din aceste țări nu trebuie să justifice motivele călătoriei și nu sunt supuși obligației de a se autoizola timp de 14 zile, la intrarea în Italia, cu excepția cazurilor în care călătoresc din state pentru care intrarea în Italia este temporar interzisă.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: