La Căușeni va fi deschis un laborator pentru efectuarea testelor COVID-19
Full Article 2 minutes read

La Căușeni va fi deschis un laborator pentru efectuarea testelor COVID-19

De săptămâna viitoare, la Căușeni va începe să funcţioneze laboratorul pentru efectuarea testelor COVID-19, care va prelua pentru prelucrare o parte din probele din regiunea de sud a ţării. Declaraţia a fost făcută astăzi de Nicolae Jelamschi, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), într-o conferinţă de presă, transmite Moldpres.

Pe de altă parte, șeful Centrului de Sănătate Publică Căuşeni, Andrei Cazacioc, a afirmat că acest laborator este aşteptat de mai mult timp. „Suntem pe ultima sută de metri de pregătiri. Luni mai avem nişte acțiuni de instruire şi amenajare şi, ulterior, planificăm să începem lucrul. Iniţial vom avea doi angajaţi în cadrul laboratorului, însă, după necesitate, vom mări personalul. La fel şi cu numărul de teste. Numărul probelor prelucrate va putea fi majorat, după caz”, a explicat Andrei Cazacioc.

În prezent, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică efectuează teste de laborator pentru COVID la Bălţi, Cahul, Soroca şi Comrat. Recent şi-a început activitatea laboratorul din Edineţ, care ia pentru prelucrare o parte din probele din nordul ţării.

După Căuşeni, în cel mult o lună, va începe să funcţioneze şi laboratorul de la Centrul de sănătate publică Chişinău.

„Acum laboratoarele activează la 50% din capacităţi, însă există rezerve. Dacă vor începe să funcţioneze structurile de la Căuşeni şi Chişinău, ne vom descurca cu toate probele care vin de la instituţiile medicale, precum şi de la populaţie. În toate aceste laboratoare vor putea fi efectuate teste şi contra plată, conform tarifelor aprobate de Guvern”, a rezumat şeful ANSP.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: