„Laundromat”: Încă doi bancheri au fost condamnați la închisoare în Rusia
Full Article 2 minutes read

„Laundromat”: Încă doi bancheri au fost condamnați la închisoare în Rusia

Judecătorii de la Moscova au pronunțat sentințele în alte două dosare privind spălarea unor sume mari de bani din Rusia prin Moldova, scrie Коммерсантъ. Astfel, fostul proprietar al băncii „European Express” Oleg Kuzimin a fost condamnat la 9 ani de închisoare, iar bancherul Alexandr Grigoriev – la 12 ani. Ambii și-au recunoscut vinovăția.

Tribunalul de la Moscova a stabilit că Oleg Kuzimin, cunoscut în mediul financiar drept Oleg Vokzal, a făcut parte dintr-o grupare criminală organizată. Aceta a fost găsit vinovat de transferul unor sume de bani peste hotare, cu utilizarea unor documente false. Potrivit anchetatorilor, din iunie 2013 până în mai 2014, Oleg Kuzimin a acționat din „interese meschine” în cadrul unei grupări criminale și a transferat sume în valută străină de pe conturile băncii sale pe conturile președintelui băncii moldovenești Моldindconbank. În același timp, acesta a prezentat autorităților rusești documente false privind motivele și scopurile acestor transferuri.

Suma totală a transferurilor constituie $1 mlrd. Judecătorii au menționat că inculpatul a colaborat cu ancheta, iar pedeapsa i-a fost redusă cu un an.

Avocatul său, Vladimir Jerebenkov, a declarat că sentința este „nejustificat de dură” și că o va ataca în termenii prevăzuți de lege. Acesta a ținut să sublinieze că „numai datorită mărturiilor clientului său procurorii au reușit să înțeleagă toate nuanțele schemei moldovenești”. Mai mult, apărătorul susține că acuzarea nu a apreciat după merit „ajutorul enorm pe care l-a acordat clientul său”.

Precizăm că Oleg Kuzimin a depus mărturie împotriva a circa 20 de participanți ai schemei „Laudromat”, în cadrul căreia, din Rusia, au fost scoase circa $20 mlrd.

Recent, judecătorii au pronunțat sentința în privința conducătorului și proprietarului mai multor bănci rusești Alexandr Grigoriev. Acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare.

Pe 11 martie, și Elena Platon, sora omului de afaceri Veaceslav Platon, a fost condamnată la 10 ani de închisoare, în Rusia. Aceasta a fost găsită vinovată de complicitate în spălarea a 126 miliarde de ruble rusești ($1 mlrd) în cadrul schemei Laundromat.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: