Lavrov: Nu suntem izolați, iar întâlnirea dintre Putin și Zelenski este deocamdată „contraproductivă”
Full Article 2 minutes read

Lavrov: Nu suntem izolați, iar întâlnirea dintre Putin și Zelenski este deocamdată „contraproductivă”

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a acordat un interviu pentru presa sârbă. Printre altele, acesta a declarat că liderii Rusiei și Ucrainei nu au deocamdată motive pentru care să se întâlnească. Șeful diplomației ruse a acuzat țările occidentale că ar promova rusofobia. Principalele declarații:

Despre scopul Rusiei la negocieri, Lavrov a declarat:

Atunci când negociem cu partea ucraineană, suntem obligați să facem în așa fel, ca oamenii din Donbas să nu mai sufere niciodată din cauza regimului de la Kiev. Suntem obligați să facem în așa fel, ca Ucraina să înceteze să fie asimilată de Occident, de Alianța Nord-Atlantică pe plan militar, prezentând pericol pentru Federația Rusă, pericol fizic militar, pentru ca Ucraina să nu mai fie țara care este în permanență militarizată și unde se încearcă amplasarea armamentului de atac, care amenință Federația Rusă, pentru ca în Ucraina să înceteze eforturile pentru încurajarea ideologiei naziste, practicilor… Și demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei sunt componente obligatorii ale acordului pe care vrem să-l obținem”.

Lavrov dă asigurări că președintele rus Vladimir Putin nu a refuzat o întâlnire cu omologul său ucrainean, Vladimir Zelenski.

El [Putin] a spus că niciodată nu a refuzat o întrevedere cu președintele Zelenski. Singurul lucru pe care îl consideră principial important este ca aceste întâlniri să fie bine pregătite”.

Însă nu este cazul ca cei doi președinți să se întâlnească în acest moment, a precizat Lavrov.

„Situația este în așa mod, că această atmosferă de criză din Ucraina, conflictul intern, s-a copt atât de mult, în toți acești ani, că s-a adunat un număr enorm de probleme. De aceea, pur și simplu să se întâlnească și să facă schimb de păreri: „iată, cum crezi, eu ce cred?” va fi în acest moment contraproductiv”.

„În ceea ce privește izolarea, nu există niciun fel de izolare. […] Avem un număr enorm de parteneri atât în regiunea asiatică a Pacificului, în Asia, per total, în Africa, în America Latină”, a declarat Lavrov și a subliniat că relațiile ruso-chineze sunt în prezent la cel mai înalt nivel din istorie.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: