Legea amnistiei a fost aprobată în lectură finală. 67 de deținuți vor putea fi eliberați imediat
Full Article 2 minutes read

Legea amnistiei a fost aprobată în lectură finală. 67 de deținuți vor putea fi eliberați imediat

În cadrul ședinței plenare din 24 decembrie, deputații au adoptat, în lectură finală, PROIECTUL de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de independență a Republicii Moldova. Astfel, peste 1700 de deținuți cad sub incidența amnistiei, 67 dintre care vor fi pasibili liberării imediate, iar, în cazul celorlalți, va fi aplicată liberarea condiționată înainte de termen sau liberarea după reducerea termenului.

În cadrul examinării în lectură finală a proiectului, a fost acceptat amendamentul propus de către deputata Ersilia Qatrawi, care prevede că se absolvă de executarea pedepsei femeile gravide și cele care, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la nouă ani inclusiv, au copii în vârstă de până la 12 ani și nu au fost decăzute din drepturile părintești.

Actul de amnistie nu poate fi aplicat față de persoanele care au săvârșit infracțiuni deosebit sau excepțional de grave, inclusiv infracțiunile de corupție și conexe corupției. Totuși, luând în considerare faptul că din categoria respectivă de persoane unii au executat deja termene mari de detenție, potrivit proiectului de lege, se propune ca pedeapsa penală aplicată acestora să fie redusă parțial, cu anumite excepții, stabilite în proiect.

Potrivit documentului, va fi creată o Comisie specială, care va analiza dosarele de amnistie. În acest sens, Administrația Națională a Penitenciarelor va prezenta Comisiei lista condamnaților care cad sub incidența acestei legi. Ulterior, vor fi inițiate demersurile către instanțele de judecată competente privind aplicarea unei soluții, cum ar fi absolvirea sau reducerea pedepsei condamnatului.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: