Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău

Lista completă a restricțiilor adoptate de CSE în contextul pandemiei de coronavirus (DOC)

Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 2 aprilie a fost publicată pe site-ul guvernului. În cadrul ședinței din 8 aprilie au fost revizuite unele acțiuni restrictive aprobate anterior și introduse măsuri noi, care potrivit autorităților, sunt orientate spre susținerea cetățenilor și a mediului de afaceri din Republica Moldova. 

Noua decizie a CSE stabilește că se permite aflarea în parcuri sau zone de agrement, a grupurilor nu mai mari de 3 persoane, cu excepția membrilor unei familii. Totodată, CSE a precizat că vor fi aplicate regulile de traversare a frontierei de stat a Republicii Moldova, menționate în Hotărîrea nr 51 a CNESP din 19 martie.

O decizie importantă aprobată astăzi de CSE prevede extinderea Listei medicamentelor compensate pentru tratamentul pacienților cu forme ușoare și moderate de COVID-19 în condiții de ambulatoriu. Adică, pacienții care se tratează la domiciliu vor primi medicamente compensate în proporție de 100%, anterior fiind până la 70%. De medicamente compensate vor beneficia toate persoanele, inclusiv cei care nu dețin polița de asigurare medicală obligatorie. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va elabora mecanismul de livrare la domiciliu a medicamentelor compensate prin intermediul asistenților medicali și sociali.

Totodată, autoritățile publice locale de nivelul I și II vor întreprinde măsuri de susținere socială a persoanelor în dificultate, celor  cu dizabilități și vârstnicilor, prin implicarea asistenților sociali comunitari, a lucrătorilor sociali și a voluntarilor din rândul populației.

Membrii CSE au aprobat un șir de acțiuni în scopul susținerii agenților economici. Astfel, a fost extinsă  până la 31 mai 2021 perioada de implementare a Programului de subvenţionare a dobânzilor și a Programului de rambursare a TVA.

„Au fost adoptate și alte reguli simplificate în administrația fiscală care vor susține mediul de afaceri în această perioadă dificilă. Este foarte important să creăm condițiile necesare pentru impulsionarea economiei Republicii Moldova, inclusiv în situația stării de urgență în care ne aflăm”, a declarat prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi.

De asemenea, CSE a aprobat o excepție privind procesul de studii, fiind permisă organizarea stagiilor de practică în învățământul profesional tehnic și superior pentru elevii și studenții din grupele absolvente. Totodată, vor putea fi reluate antrenamentele pentru pregătirea la turneele internaționale a sportivilor, cu respectarea obligatorie a tuturor normelor sanitar-epidemiologice, precum și se va admite desfășurarea în aer liber a competițiilor sportive, organizate de federațiile naționale acreditate de MECC, fără prezența spectatorilor.

Dispozitie, CSE by newsmakermd on Scribd

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Comisara UE Marta Kos, decorată cu ordinul „Cuvioasa Parascheva” de mitropolitul Moldovei. Ce dar a primit de la mitropolitul Basarabiei

Comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, s-a întâlnit pe 10 noiembrie – în ultima zi a vizitei sale în Republica Moldova – cu mitropolitul Moldovei, Vladimir, și cu mitropolitul Basarabiei, Antonie. La cele două întrevederi, care au avut loc separat, Kos a fost însoțită de vicepremiera pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, și de ambasadoarea UE la Chișinău, Iwona Piórko.

La Palatul Mitropolitan, Kos și mitropolitul Vladimir au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova, posibile proiecte sociale și sprijin pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu, anunță Mitropolia Moldovei, care se subordonează canonic Patriarhiei Ruse.

Mitropolitul Vladimir i-a acordat comisarei ordinul „Cuvioasa Parascheva”, gradul I, și i-a dăruit o vestă lucrată în atelierele mănăstirii „Marta și Maria”, pe care Kos a vizitat-o de mai multe ori. La rândul ei, comisara i-a oferit mitropolitului daruri din Slovenia, țara sa natală. Mitropolia nu a precizat în ce au constat acestea.

Mitropolia Moldovei

În aceeași zi, Marta Kos a avut o întrevedere separată cu noul mitropolit al Basarabiei, Antonie. Cei doi au discutat despre libertatea religioasă, accesul comunităților la lăcașurile de cult și posibilitatea unor proiecte sociale comune, anunță Mitropolia Basarabiei, care se subordonează canonic Patriarhiei Române.

Mitropolitul Antonie i-a cerut comisarei sprijin pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei în legislația Republicii Moldova ca victimă a represiunilor sovietice. La sfârșitul întâlnirii, ierarhul i-a dăruit înaltei oficiale europene o icoană a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, potrivit comunicatului citat.

Mitropolia Basarabiei

Amintim, Marta Kos s-a aflat în vizită oficială în Republica Moldova în perioada 8–10 noiembrie.

Nu este prima dată când înalta oficială europeană se întâlnește cu mitropolitul Moldovei și al Basarabiei sau vizitează lăcașuri de cult din țara noastră.

În septembrie 2025, comisara a vizitat mănăstirea „Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni, și a discutat despre contribuția bisericii la coeziunea socială cu reprezentanții cultelor, printre care mitropolitul Vladimir și Petru, fostul mitropolit al Basarabiei, care a demisionat cu scandal ulterior. „Ei pot juca un rol foarte important în societate. Nu este vorba doar despre clădiri sau patrimoniu cultural, ci despre impactul social pe care Biserica îl poate avea”, explica atunci Kos.

Comisara a revenit la mănăstire în iunie 2026. În timpul acelei vizite, la o conferință de presă alături de președinta Maia Sandu, Kos a recunoscut că este ateistă. Oficiala europeană a spus tot atunci că dialogul cu reprezentanții cultelor religioase este „o parte foarte importantă” a activității sale.

***

Biserica rămâne instituția în care cetățenii au cea mai mare încredere, cu 74% în 2026, potrivit Indexului Rezilienței Informaționale, publicat pe 4 noiembrie de StratCom. În rândul instituțiilor finanțate din bani publici, sistemul educațional ocupă primul loc, cu 72%, urmat de autoritățile locale, cu 71%. Încrederea în instituțiile publice a crescut în perioada analizată, dar diferențele rămân mari. Guvernul se bucură de încrederea a 42% dintre respondenți, iar Parlamentul – a 40%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: