LIVE Adunarea Populară a Găgăuziei discută despre utilizarea panglicii Sf. Gheorghe pe teritoriul regiunii 

Adunarea Populară a Găgăuziei discută proiectul de rezoluție „Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a campaniei „Panglica Sf. Gheorghe” pe teritoriul UTA Găgăuzia” și despre proiectul de lege „Cu privire la utilizarea simbolurilor Victoriei pe teritoriul Găgăuziei”. 

Amintim că pe 14 aprilie, Parlamentul Republicii Moldova a votat în lectura finală proiectul cu privire la interzicerea însemnelor războiului, inclusiv panglica Sfântului Gheorghe.

„Printre modificări sunt și cele ce vizează interzicerea utilizării semnelor folosite la propagarea războiului, precum literele Z, V, panglica bicoloră, dar și altele care ar putea fi folosite pentru propaganda războiului. Sunt câteva prevederi din lege care vor intra în vigoare peste 3 luni. Însă acele ce țin de interzicerea semnelor menționate mai sus intră în vigoare la momentul publicării în monitorul oficial”, a precizat președinta Comisiei juridice Olesea Stamate.

Pe 19 aprilie, președinta țării Maia Sandu a anunțat că a promulgat legea care prevede interzicerea simbolurilor. Șefa statului a subliniat că nu este interzisă celebrarea zilei de 9 mai.

„Războiul începe prin cuvinte grele aduse vecinului și se termină prin bombardamente și masacre. Iată de ce este important și avem datoria să păstrăm buna înțelegere între oameni. De aceea nu putem accepta folosirea în țara noastră a simbolurilor care înfățișează, reprezintă sau sprijină invazia rusă în Ucraina. Simbolurile își schimbă sensul în funcție de realități. Acestea nu se referă la războiul de acum 77 de ani, ci la războiul de azi, din Ucraina”, a argumentat Maia Sandu.

Potrivit legii, încălcarea interdicției se va pedepsi cu amenzi de până la 9 000 de lei pentru persoane fizice sau zeci de ore de muncă în folosul comunității și cu amenzi de până la 18 000 mii lei pentru persoane juridice.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Festivalul muzical îndrăgit “Love, Light & Music” revine cu o nouă ediție spectaculoasă

Concerte la Muzeul Satului din Chișinău, ajuns la a II-a ediție, va transforma din nou teritoriul Bisericii de Lemn într-o veritabilă oază muzicală pe 26 iulie! 

Artiști din Cuba, Franța, Polonia, Ucraina și Moldova, uniți pe o scenă se Geta Burlacu. Fii parte de un festival grandios de jazz lăutăresc, chanson franțuzesc și salsa cubaneză! 

Festivalul cu intrare liberă propune o experiență inedită, care combină bucatele pregătite în aer liber cu muzica live, toate fiind savurate într-o atmosferă relaxată.

Vino alături de prieteni și cei dragi la “Love, Light & Music Fest” – un festival cu 100% distracție garantată!

Data: 26 iulie

Ora: 17:00 (open-doors), 19:00 (start concert)

Locația: Muzeul Satului, Chișinău 

———

LINE UP:

19:00 Geta Burlacu

“Jazz Lăutăresc”

20:00 Mélanie Launay 

“Chanson Franțuzesc”

21:00 Roland Abreu & The Cuban Latin Jazz feat. Yaremi Kordos 

“Salsa Cubaneză”

22:00 DJ Markus Lawyer

Sponsor OFICIAL: Salonul Auto MG-MOLDOVA

Parteneri:

Nivalli, Apriori Wine, Sala de Degustare wine.md, Coca Cola HBC Moldova, OK Flora, Sensei sushi, Coffee Like, ICS Laska-Mol SRL, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, Primăria Municipiului Chișinău

Parteneri media:

Novoe Radio Moldova, Radio Polidisc, newsmaker.md, unica.md, unimedia.md, shok.md, afisha.md, point.md, stiri.md, realitatea.md, bani.md, rupor.md, rlive.md, cancan.md

Suport tehnic: Media Show Grup
Organizator: GB EVENT

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: