Președinta țării Maia Sandu a promulgat legea care prevede interzicerea simbolurilor care promovează războiul, inclusiv panglica Sf. Gheorghe. Anunțul a fost făcut de șefa statului pe 19 aprilie.
Șefa statului a subliniat că nu este interzisă celebrarea zilei de 9 mai.
„Oamenii vor putea în continuare să-i comemoreze pe eroii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Noi ținem minte sacrficiul eroilor, știm cât de mare a fost prețul cu care a fost obținută pacea. Cel puțin 100 de mii de oameni din Moldova și-au pierdut viața ca noi să trăim în pace. Specularea victoriei din 1945 pentru a promova astăzi o agresiune militară contra Ucrainei este o ofensă adusă memoriei părinților și bunicilor noștri care și-au dat viața pentru ca noi să trăim în pace. Datoria noastră era să păstrăm această pace”, a declarat Maia Sandu.
Președinta țării a menționat că războiul începe din intoleranță și ură.
„Războiul începe prin cuvinte grele aduse vecinului și se termină prin bombardamente și masacre. Iată de ce este important și avem datoria să păstrăm buna înțelegere între oameni. De aceea nu putem accepta folosirea în țara noastră a simbolurilor care înfățișează, reprezintă sau sprijină invazia rusă în Ucraina. Simbolurile își schimbă sensul în funcție de realități. Acestea nu se referă la războiul de acum 77 de ani, ci la războiul de azi, din Ucraina”, a argumentat Maia Sandu.
Șefa statului a mai spus: „Cei care justifică azi uciderea ucrainenilor, pot cere mâine sau chiar azi uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi războiul sunt la fel ca cei care nu au condamnat la vremea lor pogromurile, holocaustul sau deportările. Nu uităm aceste pagini tragice și rușinoase din istoria noastră. Nu putem admite repetarea lor”.
Noile prevederi intră în vigoare în momentul publicării.
Confecționarea, vânzarea, răspândirea, dar și utilizarea în public a acestor atribute și simboluri utilizate în război se va sancționa cu amenzi cuprinse între 4 500 și 9 000 de lei sau de la 30 la 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității – pentru persoanele fizice. Pentru persoanele juridice sau cele cu funcții de răspundere sunt prevăzute amenzi cuprinse între 9 000 și 18 000 de lei. Agentul constatator va fi Ministerul Afacerilor de Interne prin organele de poliție.
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au anunțat că vor contesta legea la Curtea Constituțională.