screenshot

(VIDEO) Moldova a primit 3 transportatoare Piranha din Germania. Nosatîi: „Urmează să mai ajungă”

Armata Națională a Republicii Moldova a recepționat primele trei blindate din lotul de 19 transportoare de tip Piranha din partea Guvernului Republicii Federale Germania. Echipamentele vor fi utilizate pentru instruirea calitativă a militarilor. 

„Aceste transportatoare blindate deja sunt repartizate pentru dotarea Batalionului 22 de menținere a păcii. Aceste echipamente vor permite instruirea calitativă a militarilor în procesul de pregătire pentru detașare, dar și pentru îndeplinirea misiunilor de pe teritoriul țării. Lotul respectiv, ne referim la această tehnică, va constitui 19 unități de tehnica care o vedeți aici. Pe aceste transportoare vor fi instalate mitraliere. Acestea sunt primele echipamemte cu care se dotează Armata Națională și ne propunem să avem și mai multe. Avem un obiectiv de a implementa standarte occidentale, de a trece de la echipamentele sovietice la cele folosite în țările occidentale. Este o donație, inclusiv Germania le-au adus până la locul destinației. Ele sunt mult mai noi de cât a noastre toate, dar înainte de a fi livrate toate au trecut prin deservire capitală și vin cu un termen de garanție”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Unitățile de tehnică pot obține o viteză maximă de 100km/h, iar masa lor totală este de 14 tone. Totodată, echipajul va fi constituit din doi membri ai echipajului și 10 infanteriști. Transportatoarele blindate sunt la a treia generație.

Amintim că primele unități au sosit în Republica Moldova marți, 10 ianuarie 2023.

„Tehnica este recepționată în contextul realizării obiectivului de modernizare a capabilităților Armatei Naționale și în baza aranjamentului semnat între Ministerul Apărării și partea germană în luna octombrie 2021”, a precizat Ministerul Apărării.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu o felicită pe Iliana Iotova pentru victoria în alegerile prezidențiale din Bulgaria

Președinta Maia Sandu a felicitat-o pe Iliana Iotova pentru alegerea în funcția de președintă a Bulgariei. Într-un mesaj publicat pe X, șefa statului și-a exprimat dorința de a colabora cu aceasta pentru securitatea și prosperitatea regiunii.

„Felicitări Ilianei Iotova pentru alegerea în funcția de președintă a Bulgariei. Moldova prețuiește legăturile dintre popoarele noastre și sprijinul Bulgariei pentru parcursul nostru european. Aștept cu interes să lucrăm împreună pentru securitatea și prosperitatea regiunii noastre comune”, a scris președinta Maia Sandu pe X.

Reamintim că Iliana Iotova a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, desfășurat pe 1 noiembrie, în fața fostului premier interimar Andrei Ghiurov. Ea devine astfel prima femeie aleasă în funcția de președinte al țării, scrie AP News.

Fostă jurnalistă și eurodeputată, Iotova a fost aleasă vicepreședintă alături de Rumen Radev în 2016 și 2021. Ea a preluat conducerea statului pe 23 ianuarie 2026, după demisia acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: