Mai mult iod, mai puțină sare. Ce reguli vor trebui să respecte producătorii de panificație, începând cu 1 iunie 2023?
Full Article 2 minutes read

Mai mult iod, mai puțină sare. Ce reguli vor trebui să respecte producătorii de panificație, începând cu 1 iunie 2023?

În scopul consolidării măsurilor de prevenire a deficitului de iod în rândul populației, cadrul normativ existent în domeniul sării alimentare a fost ajustat la recomandările organizațiilor internaționale din domeniul alimentației și nutriției, precum și la progresele de ordin tehnologic în industria alimentară. O decizie în acest sens a fost luată pe 28 decembrie de Cabinetul de miniștri.

Pentru aportul alimentar suficient de iod a fost sporită cantitatea acestuia în sarea destinată comercializării sau utilizării în industria alimentară. Respectiv, un kilogram de sare va trebui să conțină de la 25 până la 40 de mg de iod. Menționăm că, aportul insuficient de iod este asociat cu o serie de patologii, precum afecțiuni neurologice, endocrine.

O altă prevedere constă în permiterea reambalării sării iodate de către operatorii din domeniul alimentar cu respectarea unor condiții clar stabilite pentru menținerea concentrației de iod.

De asemenea, s-a decis ca la fabricarea produselor de panificație, dar și a altor produse pentru organizarea alimentației în instituțiile de învățământ general, instituțiile medico-sanitare, unitățile Armatei Naționale, instituțiile penitenciare, centrele de plasament, centrele comunitare de reabilitare și aziluri, să fie utilizată doar sarea iodată, cu excepția celor supuse proceselor de maturare și conservare.

În același timp, în scopul reducerii consumului de sare – factor de risc major pentru bolile cardiovasculare, au fost stabilite ținte graduale pentru nivelul maxim de sare în produsele de panificație, care constituie sursa principală a aportului de sare în organism. Astfel, începând cu 1 iunie 2023, 100 de grame de produs va trebui să conțină cel mult 1,5 grame de sare, iar începând cu 1 iunie 2024 raportul va constitui un gram de sare la 100 de grame de produs.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: