Maia Sandu a avut o întrevedere cu comisarul pentru Drepturile Omului al CoE. Despre ce au discutat
Full Article 2 minutes read

Maia Sandu a avut o întrevedere cu comisarul pentru Drepturile Omului al CoE. Despre ce au discutat

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Dunja Mijatović, comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Întâlnirea a avut loc în cadrul vizitei întreprinse de șefa statului la Strasbourg.

„Am discutat cu doamna comisar mai multe măsuri necesare pentru a îmbunătăți starea lucrurilor în domeniul drepturilor omului în contextul pandemiei: ratificarea Convenției de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor; lupta cu discursul de ură; extinderea acoperirii serviciilor de sănătate oferite cetățenilor și creșterea calității acestor servicii, mai ales pentru recuperarea post-Covid19, precum și alte măsuri”, a spus Maia Sandu.

De asemenea, oficialii au discutat despre „importanța accesului la o justiție echitabilă și independentă și a atragerii atenției sporite asupra situației drepturilor omului în regiunea transnistreană”.

Precizăm că pe 19 aprilie, Maia Sandu a efectuat o vizită oficială la Strasbourg. Șefa statului a avut întrevederi cu secretarul general al Consiliului Europei (CoE), cu președintele Adunării Parlamentare a CoE, cu președintele Congresului Autorităților Locale și Regionale al CoE și cu președintele Comisiei de la Veneția.

Șefa statului a participat la ceremonia oficială de lansare a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2021-2024 și a susținut un discurs în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: