NewsMaker

Maia Sandu, despre rapoartele vetting respinse de CSP și CSM: „Pun în lumină proastă tot procesul de evaluare”

Președinta Maia Sandu a declarat că numărul tot mai mare de rapoarte respinse ale Comisiei Vetting pune „în lumină proastă tot procesul de evaluare”. Șefa statului a spus că nu poate explica deciziile Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) și ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar că acestea transmit „un semnal negativ”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 6 august a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

„Nu știu de ce se întâmplă asta. Întrebarea este către reprezentanții CSM și CSP. În cazul câtorva decizii, am văzut că ele au fost contestate de către Comisia de Evaluare. O să vedem cum o să se întâmple lucrurile mai departe, dar da, este o tendință, se creează. Este un număr tot mai mare de asemenea decizii și, evident, aceste decizii cumva pun în lumină proastă tot procesul de evaluare, pentru că poate să fie un caz, poate să se justifice un caz, dar când numărul crește, atunci nu e clar unde mergem. (…) Eu nu am cum să le explic (nota red.: deciziile)”, a comunicat Maia Sandu, adăugând că „e un semnal negativ”.

***

Amintim că, ultima dată, CSP a respins un raport al Comisiei Vetting pe 6 august. Comisia Vetting identificase discrepanțe între veniturile și cheltuielile familiei unui procuror, în valoare de 731 de mii de lei, și a recomandat constatarea faptului că acesta nu a promovat evaluarea. Totuși, CSP nu a fost de acord cu concluziile comisiei și a dispus reevaluarea. Detalii AICI.

Cu două zile înainte, la ședința din 4 august, și CSM a respins un raport al Comisiei Vetting. Astfel, Consiliul a promovat o judecătoare care a picat de două ori vettingul, iar magistrata a rămas în sistem. Detalii AICI. În aceeași ședință, CSM a respins încă un raport de reevaluare. Detalii AICI.

Mai precizăm că, în luna iunie, CSP a promovat un procuror care a picat de două ori vettingul și a constatat că acesta a trecut evaluarea externă. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: