Mama copilului ucis lângă Aeroport, revoltată de sentința dictată de judecători: „Micuțul meu stă în pământ, dar ucigașul – la libertate”
Full Article 3 minutes read

Mama copilului ucis lângă Aeroport, revoltată de sentința dictată de judecători: „Micuțul meu stă în pământ, dar ucigașul – la libertate”

Mama copilului de 10 ani, tamponat mortal lângă Aeroport, în timp ce trecea strada regulamentar, califică decizia instanței de judecată, care l-a condamnat pe șofer la 1,6 ani după gratii în penitenciar de timp deschis, drept „ilegală”. Femeia spune că va contesta decizia magistraților cu apel.

„Este o decizie ilegală. Micuțul meu stă în pământ, dar această persoană, ucigașul copilului meu, va fi la libertate, va continua să se distreze, să se odihnească, să se bucure de viață, de soare, de cerul albastru, dar familia noastră va continua să sufere. Nu m-am așteptat la o astfel de decizie”, a declarat mama copilului pentru ProTV.

Șoferul de 22 de ani își recunoaște vina și își cere iertare de la familia victimei.

„Știu că sunt vinovat, îmi cer scuze”, a declarat el pentru sursa citată.

De menționat că magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, l-au recunoscut pe șofer vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane, stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu executare în penitenciar de tip deschis. Instanța a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cu închisoare pe un termen de 1 an și 6 luni în penitenciar de tip deschis, iar executarea restului pedepsei aplicate cu închisoarea de 1 an și 6 luni se suspendă parțial pe o perioadă de probațiune de patru ani, dacă în această perioadă inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat. Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului, în beneficiul părții civile, a sumei de 600 000 lei cu titlu de prejudiciului moral cauzat prin infracțiune.

Procurorii consideră pedeapsa prea blândă. Procuratura Generală a anunțat deja că va contesta sentința cu apel.

Între timp, jurnalista Nata Albot a venit cu un apel public către președinta Maia Sandu și premierul Dorin Recean să facă din securitatea națională o prioritate națională.

„1,6 ani privațiune de libertate pentru moartea unui copil nu este o soluție. Nicio privațiune de libertate nu va opri următoarele accidente cu morți și oameni schilodiți. Educație continuă, infrastructură corectă, cadru legal aspru și comunicare eficientă prin toate portavocile. Și așa măcar vreo 10 ani”, a scris jurnalista pe pagina sa după decizia magistraților și accidentul din această după-amiază de la Orhei, soldat cu cel puțin 3 morți și 12 răniți.

Amintim că accidentul s-a produs în regiunea aeroportului, în data de 23 decembrie 2022. Un minor de doar 10 ani a decedat la spital după ce a fost tamponat de un automobil în timp ce trecea strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Șoferul de 22 de ani și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate. Anterior, mama copilului s-a adresat public către magistrați și procurori cu rugămintea de a nu permite mușamalizarea dosarului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: