Manuale toxice în școlile din Bălți? Aproape 4 mii de cărți au fost retrase din ordinul Ministerului Sănătății
Full Article 2 minutes read

Manuale toxice în școlile din Bălți? Aproape 4 mii de cărți au fost retrase din ordinul Ministerului Sănătății

Instituțiile de învățământ din Bălți au primit un ordin din partea Ministerului Educației privind necesitatea ridicării unor cărți de la elevi și depozitarea lor temporară în bibliotecile școlare. Potrivit presei locale, este vorba despre manuale pentru elevii din clasele a II-a, a 10-a și a 11-a la materiile „Științe” și, respectiv, „Educație pentru societate”. Până acum au fost retrase circa 4 mii de exemplare. 

Șeful departamentului de învățământ preșcolar și școlar, Alexandru Roșca, a declarat pentru „SP” că manualele au fost retrase din întreaga țară. Potrivit acestuia, Ministerul Educației a emis un ordin în acest sens, după ce a fost sesizat că un miros înțepător de vopsea provine de la aceste cărți, care ar putea fi dăunător pentru sănătate. Pentru a evita un impact negativ asupra organismului copiilor, ministerul a decis să depoziteze manualele în biblioteci și să le păstreze acolo până la finalizarea expertizei și clarificarea tuturor circumstanțelor în care aceste manuale au ajuns în școli. Manualele erau atât în limba română, cât și în rusă.

Decizia finală privind cărțile va fi luată după ce se va încheia ancheta  Specialiștii urmează să constate dacă există pericol pentru elevi în urma contactului cu manualele produse de editura respectivă. Deocamdată, elevii continuă să studieze conform manualelor vechi.

Amintim că, în luna ianuarie, ministrul Educației, Corneliu Popovici, a declarat că o partidă întreagă de manuale pentru elevi ar putea prezenta pericol, deoarece ar fi fost tratatte cu o substanță cu miros toxic, asemănător plumbului. Atunci, ministrul a anunțat că a fost inițiată o anchetă, însă alte informații nu au fost publicate.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: