Marea Britanie impune sancțiuni față de șeful Lukoil, soția lui Lavrov și deputatul ucrainean Medvedciuk
Full Article 2 minutes read

Marea Britanie impune sancțiuni față de șeful Lukoil, soția lui Lavrov și deputatul ucrainean Medvedciuk

Marea Britanie a extins sancțiunile adoptate în contextul războiului din Ucraina asupra a încă 206 persoane fizice și juridice din Rusia. Printre aceștia se numără șeful „Lukoil”, Vagit Alekperov, hocheistul și deputatul Dumei de Stat Veaceslav Fetisov și soția ministrului rus de Externe, Maria Lavrov.

Printre cei vizați de noile sancțiuni se mai numără consilierul prezidențial Andrei Fursenko, vicepreședintele „Gazprombank” Serghei Fursenko și fiul omului de afaceri Suleiman Kerimov, Said Kerimov.

Măsurile punitive îl vizează și pe liderul partidului ucrainean pro-rus Victor Medvedciuk, care susține că este cumătrul președintelui rus Vladimir Putin. Acesta a fost reținut în ajun în Ucraina, iar președintele Vladimir Zelenski a propus Moscovei ca acesta să fie predat în schimbul soldaților ucraineni luați ostatici. La sfârșitul lunii februarie, politicianul pro-rus a fugit din arest la domiciliu. În Ucraina el este acuzat de trădare de patrie și acțiuni teroriste.

Averile tuturor celor supuși sancțiunilor vor fi înghețate.

În plus, este interzisă efectuarea de tranzacții cu aceștia, potrivit unui anunț de pe site-ul Ministerului Britanic de Externe.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Marea Britanie a extins în mod repetat lista de restricții împotriva Moscovei. În special, Londra a impus un embargo asupra resurselor energetice rusești. În plus, fiicele președintelui rus Vladimir Putin și ale ministrului de externe Serghei Lavrov au fost incluse pe listele de sancțiuni.

Oficialii ruși recunosc că Rusiei i-au fost impuse sancțiuni fără precedent, dar susțin că economia țării va rezista presiunii.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: