„Marea curățenie” în parcurile capitalei. Ce prevede campania inițiată de primărie
Full Article 3 minutes read

„Marea curățenie” în parcurile capitalei. Ce prevede campania inițiată de primărie

Primăria municipiului Chișinău a anunțat o campanie de salubrizare a teritoriului capitalei. Aceasta se va desfășura sâmbătă, 26 septembrie.

x

Potrivit unui comunicat de presă plasat pe site-ul primăriei, campania care a fost denumită MAREA CURĂȚENIE, va avea loc în parcuri și zone verzi ale municipiului.

Primarul general, Ion Ceban, a organizat astăzi o conferință de presă, unde a anunțat despre acțiunile care vor fi întreprinse de autoritățile locale, în toamna curentă, referitor la activitățile de salubrizare și de plantare a arborilor.

Astfel, pentru ziua de sâmbătă, 26 septembrie 2020 este anunțată acțiunea „Marea curățenie”, care prevede salubrizarea parcurilor, a zonelor verzi și a anumitor teritorii din sectoarele capitalei, la care vor participa toți angajații Primăriei, ai subdiviziunilor, preturilor, întreprinderilor municipale.

„Această campanie vine să responsabilizeze și să consolideze eforturile autorităților locale în comun cu cetățenii, pentru a face curat, dar și a ieși în grup în aer liber, pentru a avea grijă de orașul nostru. De fiecare dintre noi depinde cum arată și cum va arăta orașul nostru. Este o responsabilitate comună, o responsabilitate civică”, a precizat Ion Ceban.

Totodată, edilul a venit cu un apel către instituțiile statului, ONG-uri, locuitorii municipiului și toți doritorii, să se alăture în această campanie, de rând cu autoritățile municipale, pentru a face orașul mai curat.

Angajații Aparatului Primăriei, cabinetul Primarului, viceprimarii, șefii de direcții vor salubriza teritoriul parcului „La Izvor”, care se află în prezent în proces de renovare.

De la aceeași oră, 09:00 sâmbătă, Pretura Botanica va face curat în parcul „Valea Trandafirilor”, intrarea de la Parcul de distracții din str. Trandafirilor.

Pretura Ciocana va lucra în Pădurea-Parc „Râșcani, din str. M. Sadoveanu, colț cu str. Igor Vieru.

Pretura Râșcani – va salubriza parcul din str. Miron Costin/str. Florilor spre str. Studenților și str. Calea Orheiului. În parcul din str. Studenților/str. Alecu Russo, pe tronsonul str. N. Dimo – 3 iazuri (str. M. Costin/str. N. Dimo – scara principală) va fi o acțiune comună a preturilor Ciocana și Râșcani;

Pretura Centru: Parcul „Valea Morilor”, în perimetrul str. Lech Kaczynski, Drumul Viilor, str. Trifan Baltă (str. Academiei/str. Drumul Viilor);

Pretura Buiucani: Pădurea-Parc „Butoiaș”, (intersecția str. N. Costin- Paris),  Pădurea-Parc „Butoiaș” (parcarea din fața restaurantului „Butoiaș”.

Menționăm că Primăria va asigura toți participanții cu mănuși și saci pentru a strânge gunoiul. În caz de ploaie acțiunea va fi transferată pentru o altă zi.

Deșeurile solide acumulate în cadrul acțiunilor de salubrizare de masă de sâmbătă vor fi evacuate la Stația de transbordare din str. Uzinelor.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: