Matvienko a propus negocieri dintre parlamentul Rusiei și cel al Ucrainei. Replica Kievului
Full Article 2 minutes read

Matvienko a propus negocieri dintre parlamentul Rusiei și cel al Ucrainei. Replica Kievului

Speakerul Consiliului Federației Rusiei Valentina Matvienko a propus inițierea imediată a negocierilor cu Parlamentul Ucrainei, însă în condițiile dorite de Moscova. Oferta a fost enunțată în cadrul discursului său din 6 septembrie, la Jakarta, în cadrul summitului G20 al președinților de legislative. În replică, vicespeakerul Radei Supreme de la Kiev a acuzat-o pe Matvienko de minciună.

„Haideți chiar astăzi, pe platforma parlamentară, să ne așezăm la masa de negocieri. Parlamentul Rusiei, parlamentul Ucrainei. Haideți să încercăm să ne facem înțeleși unii de către alții, să găsim un acord”, a menționat Matvienko.

Președinta Consiliului Federației a mai spus că Rusia a propus în repetate rânduri desfășurarea negocierilor și că, în timpul întrunirii de la Istanbul, „practic” au fost obținută o înțelegere.

„Noi pledăm pentru negocieri, pentru dialog, pentru soluționarea pașnică a acestei crize. Haideți să ne înțelegem și să ne așezăm la masa de negocieri”, a mai spus Matvienko, însă a adăugat ulterior că subiectul teritoriilor alipite Rusiei nu poate constitui subiect de negocieri.

„Suntem gata să oprim acțiunile militare de mai departe, însă în condițiile propuse de Rusia”, a adăugat oficialul rus.

Parlamentul ucrainean a respins propunerea Valentinei Matvienko.

„Sunt bucuroasă că îndemnul meu din cadrul Summitului G20 din Indonezia către parlamentele tuturor țărilor de a condamna crimele rușilor, pseudoreferendumurile și anexarea teritoriilor noastre a fost susținut de toate democrațiile și i-a făcut pe ruși să mintă din nou despre negocieri. De această dată – deja în parlament. Sincer, din patosul anterior a lui „matvienko” a rămas doar minciuna. Toți cei care au votat pentru anexarea teritoriilor ucrainene sunt criminali de război și nimeni nu va purta negocieri cu aceștia. Vor răspunde cu toții în fața Tribunalului Internațional! Ucraina învinge și va învinge!”, a răspuns vicepreședinta legislativului ucrainean Elena Kondratiuk.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: