Medicii lui Saakașvili spun că fostul președinte are o „alimentație greșită”: Selectează mâncarea în funcție de dorința lui
Full Article 4 minutes read

Medicii lui Saakașvili spun că fostul președinte are o „alimentație greșită”: Selectează mâncarea în funcție de dorința lui

În clinica unde a fost transferat Mihail Saakașvili a avut loc un briefing cu privire la sănătatea fostului președinte al Georgiei. Medicii fac tot posibilul pentru a îmbunătăți starea lui Saakașvili, deși el este „foarte slab, tot timpul se află la pat, îl dor membrele și suferă din această cauză”, a declarat reprezentantul clinicii Zurab Cihaidze. Potrivit acestuia, lui Saakașvili îi este dificil să se miște, însă pentru înrăutățirea sănătății Cihaidze îl acuză parțial pe fostul președinte. 

„Scopul nostru este să îi îmbunătățim sănătatea, funcțiile vitale, parametrii fiziologici și alți indicatori. Și acest lucru desigur într-o oarecare măsură depinde nu numai de medici, ci și de pacient”, a spus reprezentantul clinicii, relatează jam.news.

„Tendința se înrăutățește, fostul președinte slăbește”, a spus medicul lui Saakașvili, Tamara Davarașvili. Potrivit ei, indicatorii de greutate și masa corporală rămân a fi scăzuți. Pe 20 februarie, greutatea lui Saakașvili era 67,2 kg, iar indicele de masă corporală – 18,2. După cum a precizat Davarașvili, medicii îl ajută pe Saakașvili în toate felurile posibile, dar problema continuă să rămână.

„Cel mai enervant lucru este că alimentația lui rămâne greșită. El continuă să se alimenteze dezechilibrat. Vomitări, greață, au fost observate foarte rar”, a declarat medicul.

Pofta de mâncare a lui Saakașvili a scăzut din cauza fondului psiho-emoțional „care este legat de momentul suprimării forțate a libertății”, a menționat endocrinologul Sofo Mebuke. Potrivit acesteia, Saakașvili primește doar o treime sau o pătrime din toate caloriile de care organismul său are nevoie pentru funcționarea normală.

„Prin urmare este logic că o astfel de dinamică a pierderii în greutate continuă. În ultimele zile sunt undeva în jur de 300-400 calorii pe zi. Dar el are nevoie de minimum 1 700 calorii și să fie majorate treptat numărul acestora. I s-a oferit o anumită alimentare. Dar el continuă să consume alimente care sunt selectate în funcție de dorința lui”, au spus medicii.

***

Amintim că Saakașvili nu a mai fost văzut în public din aprilie. Șeful centrului „Empatia” Mariam Djișkariani a declarat că expertiza desfășurată de ONG-ul pe care îl conduce a demonstrat că fostului președinte al Georgiei a fost otrăvit. Aceasta spune că analizele din SUA au arătat că în sângele lui Saakașvili s-a depistat bismut, bariu și mercur. Despre posibila otrăvire a vorbit și avocatul fostului politician.

Saakașvili a fost reținut pe 1 octombrie 2021, după ce a intrat ilegal în Georgia, pentru prima oară în ultimii 8 ani. Pentru aceasta, el riscă până la 5 ani de închisoare. În 2013, când a părăsit Georgia, Saakașvili era vizat în patru dosare penale. În două dintre ele, el este condamnat în contumacie, la 9 ani de închisoare.

Pe 5 decembrie 2022, președinta Republicii Moldova Maia Sandu s-a arătat „profund îngrijorată” de starea de sănătate a ex-președintelui Georgiei Mihail Saakașvili. Într-o reacție, deputatul partidului de guvernământ din Georgia „Visul Georgian”, prim-vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, Levan Karumidze a comentat apelul Maiei Sandu. Karumidze a dat asigurări că Saakașvili este ținut în condiții bune, numind dezinformare zvonurile despre maltratarea fostului președinte. 

Ulterior, pe 21 decembrie, Maia Sandu a declarat că „Moldova se alătură apelului făcut de Vladimir Zelenski, prin care s-a adresat guvernului georgian ca să-i permită fostului președinte să plece în străinătate pentru un tratament”.

Iar pe 4 ianuarie 2023, în fața Ambasadei Georgiei de la Chișinău, un grup de persoane au protestat în sprijinul fostului politician. Mitinguri au avut loc și la Tbilisi, dar și în 14 țări din întreaga lume. Ulterior, Saakașvili a mulțumit persoanelor care au participat la acțiunea #SaveMisha.

Apropiații ex-președintelui Georgiei Mihail Saakașvili au publicat pe 1 februarie imagini cu politicianul, în timp ce acesta s-a alăturat online unei ședințe de judăcată.

Pe 2 februarie, Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a venit cu un nou mesaj în contextul stării de sănătate a ex-președintelui Georgiei Mihail Saakașvili. Șefa statului moldovean spune că „starea fizică critică a lui Mihail Saakașvili este extrem de îngrijorătoare”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: