„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca
Full Article 6 minutes read

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

În dimineața de 24 februarie, la punctul de trecere al frontierei de la Palanca s-au format cozi: în Moldova au început să vină refugiați ucraineni, dar și cetățeni ai altor țări, care se tem să rămână în Ucraina. Familii întregi, cu copii și animale domestice au trecut vama. Unii intenționează să rămână în Moldova, alții vor pleca în alte țări. O echipă NM s-a deplasat la Palanca și a discutat cu unii dintre oamenii veniți din Ucraina.

Palanca

Zeci de mașini au făcut coadă la Palanca. Potrivit grănicerilor, până la ora 15:30, circa 800 de mașini și 1,2 mii de oameni au reușit să ajungă din Ucraina în Moldova prin acest punct de trecere.

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

Photo: NewsMaker

În apropierea punctului de trecere al frontierei, salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au ridicat corturi pentru cei care nu au unde să meargă în altă parte. Locuri de cazare pentru refugiați au fost create și la Ocnița.

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

Photo: NewsMaker

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

mai.gov.md

La frontieră au venit și mașini cu numere moldovenești: locuitorii Moldovei au venit să își întâmpine rudele și prietenii din Ucraina.

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

Photo: NewsMaker

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

Photo: NewsMaker

Pe marginea drumului – automobile și oameni cu valize. Unii cu copii așteptau să vină cineva să îi ia. Cu jurnaliștii nu toți sunt deschiși să vorbească, unii nu își ascund emoțiile. În discuția cu corespondentul NM, majoritatea spun că vin din Odesa și și-au făcut valiza în grabă, după primele explozii auzite dimineața devreme, când încă dormeau.

Un cetățean al Turciei, pentru care Ucraina a devenit a doua patrie, povestește:  „M-au telefonat prietenii, mi-au spus că rușii au început atacul. Imediat mi-am strâns lucrurile, inclusiv pisica și am plecat din țara pe care o consider a doua patrie.  Intenționez să plec mai departe în Turcia, prin România. Eu mă consider un locuitor pașnic al Ucrainei, iar ei mă amenință fiind civil. Prietenii mei au rămas în Ucraina, așteaptă să obțină pașapoarte ca să plece mai repede”.

„Mult timp am stat pe gânduri: să plecăm sau nu”

Un locuitor al Odesei a povestit că a auzit noaptea mai multe explozii. Împreună cu soția au ezitat: să plece sau nu.

„Copilul s-a trezit la 5 dimineața și chiar în acel moment s-a produs o explozie. Apoi, peste ceva timp încă o explozie. Am început să ne strângem lucrurile. Apoi a mai fost o explozie, cam peste o oră. Ne-am gândit mult timp să plecăm sau nu, să rămânem sau nu. Avem copii, de aceea am decis să plecăm, nu se știe ce va urma. Am vorbit cu cei din Odesa, acum parcă e liniște, dar nu se știe cum vor evolua lucrurile”, a povestit acesta.

„Vă mulțimim că ne primiți… și cu câinele, de asta mă temeam cel mai mult”

Două locuitoare ale Odesei au venit în Moldova însoțite de câinele familiei. Una dintre ele s-a interesat dacă reporterul NM nu este din Rusia.

„Nu sunteți din Rusia? Reporter: Nu! Suntem de la un portal din Chișinău. Din Chișinău? Vă mulțumim mult pentru că ne primiți atât de ușor, totul e rapid, cu câinele… de asta mi-a fost cel mai frică. Cum a fost dimineața? Au fost explozii.  De asta am și plecat”, povestește o femeie.

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

Photo: NewsMaker

„Mi-au spus că rușii au început atacul. Mi-am luat pisica și am plecat”. Reportaj NM de la Palanca

Photo: NewsMaker

Un alt locuitor al Odesei a decis să plece din oraș după ce au auzit explozii. În automobil îl așteaptă soția, copilul și câinele.

„La 4:58 s-a auzit o explozie puternică, toți s-au trezit, am început să adunăm hainele. Am înțeles că a început războiul. Apoi am intrat pe rețele sociale și am citit că Putin a declarat război direct Ucrainei, a început invazia. Plecăm în Polonia, firma la care lucrez are o filială acolo și ne-au promis că ne vor păstra locurile de muncă”, povestește acesta.

O altă femeie a traversat frontiera pe jos, cu valiza. Cu lacrimi în ochi, aceasta a spus că nu știe încotro să meargă. „Nu am luat decizia să plec, pur și simplu am plecat”, spune aceasta.

„Vrem să îi luăm de acolo, dar refuză”

Un locuitor al Moldovei spune că își așteaptă rudele: „Nu știu cum vor reuși să ajungă. În Odesa nu mă lasă să vin, îmi cer certificat. Am vorbit acum cu ei, nu știu cum să vină”.

O altă femeie spune că și-a vizitat mama la Odesa. Femeia urma să zboare în Europa, însă cursa a fost anulată, de aceea a venit în Moldova: „Avioanele nu zboară, de aceea am venit în Moldova, apoi voi pleca mai departe. Mama a rămas la Odesa, vreau să îi iau pe toți de acolo, însă nici mama, nici mamele prietenilor mei nu vor să vină, deși putem să îi luăm”, a spus aceasta stăpânindu-și cu greu lacrimile.

„E o nerușinare ce se întâmplă”

Un cuplu din Israel a rămas blocat la Odesa și intenționează să ajungă acasă prin România. „Suntem din Israel, vrem să ne întoarcem acolo. Am fost la Odesa. Ne-au anulat zborul. (reporter) Dar și în Moldova a fost închis spațiul aerian. Da, de aceea ne vom strădui să ajungem în România. Vrem acasă. Credem că Ucraina este un loc minunat, dar ce se întâmplă este o nerușinare. Încă nu am înțeles ce se întâmplă”, au spus aceștia.

Imagini video AICI.

***

Amintim că, pe 24 februarie, în jurul orei 5:00, Vladimir Putin a anunțat începerea operațiunii militare în Ucraina. Liderul de la Kiev Vladimir Zelenski a declarat stare de război în Ucraina. Parlamentul de la Chișinău urmează să se întrunească astăzi în ședință și să declare stare de alertă în Republica Moldova, pe o durată de 60 de zile.

Informații despre evenimentele din Ucraina, care se desfășoară chiar în aceste momente în LIVE Text NM Război în Ucraina. Principalele evenimente.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: