Кристина Кормилицына / Коммерсантъ

Ministerul de Externe rus a relatat în detalii despre ce vor discuta Popescu și Lavrov la Moscova

Ministerul de Externe al Federației Ruse a oferit detalii despre vizita ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu, la invitația lui Serghei Lavrov. În cadrul întrevederii, oficialii vor discuta despre relații politice, economice, comerciale, dar și despre situația din regiunea transnistreană. MAEIE-ul de la Chișinău nu a oferit detalii concrete despre subiectele din agenda oficialilor.

Diplomații ruși au remarcat că este prima vizită a ministrului Nicu Popescu la Moscova, în calitate de ministru de Externe, după învestirea în această funcție, în luna august.

„Rusia urmărește cu atenție dezvoltarea politicii interne în Moldova, țară apropiată nouă din punct de vedere istoric și suntem predispuși spre continuarea colaborării bilaterale pe baza principiilor de pragmatism și interes reciproc avantajos. Mizăm pe faptul că Chișinăul va reuși să păstreze echilibrul în relațiile bilaterale cu structurile integraționale euroasiatice și Uniunea Europeană și își va păstra statutul din afara blocului”, se arată în comunicatul de presă al MAE-ului rus.

Ministerul de Externe al Rusiei a mai menționat că vizita lui Nicu Popescu are loc în ajunul celei de-a 20-a aniversări a Tratatului de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Federația Rusă, semnat în data de 19 noiembrie 2001:

„În pofida faptului că, în ultimii 20 de ani, colaborarea moldo-rusă a suferit modificări semnificative, acest document universal își păstrează însemnătatea și permite în continuare dezvoltarea dialogului bilateral în interesul de a crește bunăstarea și siguranța popoarelor Rusiei și Moldovei”.

Potrivit Moscovei, în cadrul discuțiilor cu Serghei Lavrov, este planificată examinarea unui șir de subiecte de actualitate cu privire la relațiile bilaterale. Se va discuta și despre căile posibile pentru impulsionarea colaborării moldo-ruse în toate domeniile-cheie, precum și dezvoltarea bazei juridice a acesteia, care cuprinde circa 170 de documente.

„O atenție deosebită va fi acordată colaborării celor două instituții responsabile de politica externă a celor două țări. Se planifică semnarea unui nou Plan de consultări interinstituțional pentru anii 2022-2023”, se mai arată în declarație.

De asemenea, MAE-ul rus a menționat că, un alt subiect important care urmează a fi abordat, este problema relațiilor comercial-economice.

„Rusia este predispusă spre refacerea dinamicii pozitive a comerțului bilateral, care în 2020 a scăzut cu 20,3% și a constituit 1,3 mlrd dolari americani (exportul rus s-a redus cu 24,1% până la 954,1 mln dolari, importul din Moldova – cu 22,3% până la 353 mln de dolari americani). Indicii pentru ianuarie-august 2021 inspiră optimism – creșterea volumului comerțului cu 27,8% – până la 1,1 mlrd dolari americani, inclusiv exportul s-a majorat cu 38,7% până la 864,3 mln dolari americani, importul a scăzut doar cu 0,3%, până la 241,2 mln dolari americani”.

Diplomații ruși au mai menționat că vor acorda o mare importanță implementării deciziilor adoptate în cadrul celei de-a XVI-a ședințe a Comisiei interguvernamentale privind colaborarea economică dintre cele două țări, care a avut loc pe 2 octombrie 2020, în regim online.

„Numirea lui Nicu Popescu în funcția de președinte a părții moldovenești deschide posibilitatea pentru reluarea imediată a activității acestui mecanism de maximă importanță pentru colaborare bilatelară în domeniul comercial-economic”.

În afară de asta, este planificat un schimb de păreri pe subiectul acțiunilor celor două țări în cadrul plaformelor internaționale ONU, OSCE, CSI, OCEMN, ș.a. Părțile vor discuta și despre situația din regiunea transnistreană.

„Evident, în centrul atenției va fi situația actuală privind reglementarea transnistreană prin prisma depășirii stagnării în dalogul dintre Chișinău și Tiraspol, impulsionarea activității în format „5+2”, influențarea promovării măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului. Mizăm pe faptul că vizita lui Nicu Popescu va contribui la întărirea tendinței atestate în ultimul timp cu privire la înviorarea dialogului ruso-moldovenesc, dezvoltarea relațiilor bilaterale și soluționarea subiectelor de actualitate”, a conchis MAE-ul rus.

Pe 16 noiembrie, MAEIE a publicat programul vizitei la Moscova a ministrului Nicu Popescu. Pe lângă întrevederea cu omologul său rus, Serghei Lavrov, vizita include întâlniri cu șef-adjunct al administrației președintelui Federației Ruse, Dmitri Kozak și președintele comitetului pentru afaceri internaționale al Consiliului Federației, Grigori Karasin.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Armenia: 6 candidați pro-ruși la funcția de deputat, arestați cu o zi înainte de alegeri

Șase candidați la funcția de deputat din partea blocului electoral pro-rus „Armenia Puternică” au fost arestați sâmbătă, 6 iunie – cu o zi înainte de alegerile parlamentare. Anunțul a fost făcut de Comitetul de Investigații al Armeniei, scrie ziarul „Azatutyun”.

Urmărirea penală face parte dintr-o anchetă privind oferirea de beneficii materiale alegătorilor și legalizarea unor fonduri provenite din activități ilegale. Printre cei reținuți se numără Artur Abramian, Așot Saakian, Suzan Badoian, Vahe Eghiazarian, Haik Avaghian și Vahe Tavakalian.

Cu o zi înainte, Procuratura Generală a Armeniei a înaintat Comisiei Electorale Centrale cereri de începere a urmăririi penale împotriva celor șase candidați și de aprobare a arestării lor. După ce CEC și-a dat acordul, anchetatorii au dispus măsura de arest preventiv. Investigațiile sunt în desfășurare.

Pe 6 iunie, Comisia Electorală Centrală a refuzat să excludă din cursa electorală blocul „Armenia Puternică”. Președintele instituției, Vaagn Ovakimian, a declarat că nu ar exista temei legal pentru anularea înregistrării, întrucât lipsesc hotărâri judecătorești sau alte decizii oficiale în acest sens. El a precizat că solicitările de invalidare se bazează doar pe presupuneri.

Solicitarea privind excluderea „Armeniei Puternice” din alegerile parlamentare a fost depusă de partidul pro-european de opoziție „Republica”. Formațiunea susține că blocul ar fi mituit alegători în campania electorală.

Partidul „Republica” a sesizat CEC în urma unui apel făcut de prim-ministrul Nikol Pașinian în timpul dezbaterilor electorale. „Contractul Civic” – formațiunea premierului – nu a depus nicio sesizare la autoritatea electorală. Pașinian a explicat că nu a dorit să alimenteze acuzațiile potrivit cărora ar încerca să-și elimine oponenții din alegeri din frica de înfrângere.

Alegerile parlamentare din Armenia

Alegerile parlamentare din Armenia au loc astăzi, 7 iunie. Circa 2,4 milioane de armeni sunt așteptați la secțiile de votare, care s-au deschis la 08:00, ora locală, și vor activa până la 20:00.

19 partide și blocuri electorale au fost înregistrate în alegeri. Favoriții cursei electorale sunt „Contractul Civic” și blocul „Armenia Puternică”, creat de omul de afaceri Samvel Karapetian. Sondajele arată că formațiunea de guvernământ „Contractul Civic” conduce detașat cu circa 24% – 32% din intențiile de vot, în timp ce „Armenia Puternică” se situează pe locul doi, având sprijinul a aproximativ 6-11% din electorat, conform Reuters.

Alegeri parlamentare se desfășoară pe fondul tensiunilor dintre Erevan și Moscova, generate de apropierea Armeniei de Uniunea Europeană. Experții numesc scrutinul „istoric” și susțin că acesta va determina vectorul extern al țării în următorii ani. „Contractul Civic” intenționează să înceapă procesul de aderare la UE, în timp ce „Armenia Puternică” pledează pentru cooperare strânsă cu Rusia.

The Insider a publicat, în mai, o investigație jurnalistică privind încercările Kremlinului de a influența alegerile din parlamentare din Armenia. Potrivit materialului, coordonarea dosarului armean în administrația prezidențială rusă ar fi realizată de o structură creată recent, care este condusă de Vadim Titov. În Armenia ar activa reprezentanți ai serviciilor SVR, GRU și FSB, iar unul dintre obiectivele Moscovei ar fi fost sprijinirea forțelor politice pro-ruse înaintea alegerilor.

Investigația jurnalistică mai susține că blocul „Armenia Puternică”, creat de omul de afaceri Samvel Karapetian, ar fi văzută de Kremlin ca un instrument politic împotriva premierului Nikol Pașinian, care după războiul din Nagorno-Karabah a orientat politica externă a Armeniei către Occident. Totodată, Karapetian, proprietarul grupului „Tashir”, ar fi intenționat să candideze la funcția de prim-ministru în cazul unui succes electoral al blocului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: