Ministerul Apărării

Ministrul Apărării: În Transnistria sunt circa 13-14 mii de oameni înarmați

Chișinăul nu trebuie să neglijeze prezența militară din regiunea transnistreană. O spune ministrul Apărării Anatolie Nosatîi. În cadrul ediției din 1 iunie a emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, oficialul a estimat că numărul persoanelor înarmate, capabile să lupte în caz de necesitate, se ridică la 13-14 mii.

Oficialul a declarat că nu trebuie neglijată prezența „unui stat necontrolat militarizat”. Acesta a divizat prezența militarilor în mai multe grupuri:

În primul rând, să ne referim la trupele Federației Ruse care se află acolo, așa-numitele forțele ale contingentului, care se ocupă cu paza obiectivelor care au rămas și, îndeosebi, a depozitelor de la Cobasna. Ei sunt 1200 de persoane și vreo 700 de civili. Suplimentar, la ei putem să mai adăugăm dintr-o dată aproximativ 500 de militari care sunt în componența forțelor de menținere a păcii și ajungem la 2000 de militari ai Federației Ruse”, a explicat Ministrul Apărării.

Nosatîi a adăugat că acestui număr se adaugă forțe armate și alte structuri din regiune.

„Vreau să menționez că multe structuri militarizate sunt acolo, care sunt în uniformă, trec prin diferite pregătiri și aici m-aș referi la așa-numita lor armată care are aproximativ 5000 de militari. Putem să adunăm și forțele de ordine din așa-numitul Minister al Afacerilor Interne, iarăși 4000 de oameni, apoi forțele MGB-ului, care sunt trei mii și ceva. Putem să punem și aceleași forțe cazace care mai sunt acolo și punându-le pe toate împreună ajungem la 13-14 mii de oameni înarmați”, a adăugat Ministrul Apărării.

Potrivit oficialului, deocamdată, nu există indicii care ar trăda o eventuală intenție a Federației Ruse de a ataca Republica Moldova. Acesta a precizat că, atâta timp cât linia frontului nu este pe direcția Nicolaev – Odesa, nu există premise pentru implicarea Republicii Moldova în război.

Amintim că, de la începutul războiului în Ucraina, autoritățile de facto de la Tiraspol au reiterat în repetate rândul că își doresc pace și neimplicare în conflictul militar.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: