Ministrul de Interne: Constantin Țuțu se află la București și ar putea fi condamnat acolo
Full Article 2 minutes read

Ministrul de Interne: Constantin Țuțu se află la București și ar putea fi condamnat acolo

Autoritățile Republicii Moldova ar fi identificat locul aflării fostului deputat democrat Constantin Țuțu, care este cercetat penal pentru omor, pentru îmbogățire ilicită și trafic de influență. În cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul N4, din 4 februarie, ministrul afacerilor interne, Pavel Voicu, a declarat că Țuțu se află la București. Șeful MAI anunță că dosarul în care este cercetat Constantin Țuțu ar putea să fie transmis țării vecine pentru ca fostul deputat să fie condamnat acolo.

Pavel Voicu a precizat că fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, deține și cetățenia României. Prin urmare, chiar dacă autoritățile moldovenești ar iniția procedura de extrădare, România nu va lua o decizie favorabilă în acest sens, pentru că legislația îi interzice să își extrădeze cetățenii. Singura soluție pentru tragerea la răspundere a fostului parlamentar ar fi colaborarea cu instituțiile de drept de peste Prut și condamnarea lui Țuțu în România.

Totodată, ministrul de Interne a declarat că Țuțu ar fi fost implicat în cazuri de contrabandă și de droguri.

„Eu activam în calitate de comisar de poliție la Botanica și am cercetat niște cazuri de tâlhărie asupra persoanelor care practicau contrabanda cu țigări. Dumnealui a avut și calitatea de bănuit și a dispărut. Noi nu am uitat și cazul când a fost reținut cumva de poliție și nu știu de ce nu a avut finalitate cazul în care în portbagaj avea o doamnă”, a declarat Pavel Voicu.

Precizăm că, la 1 octombrie 2019, pe numele lui Constantin Țuțu a fost pornită o cauză penală pe faptul îmbogăţirii ilicite comise în perioada anilor 2014 – 2018. Ulterior, Interpol l-a inclus în lista persoanelor date în căutare internațională. În data de 14 ianuarie 2020, Centrul Național Anticorupție (CNA) a făcut publică informația potrivit căreia Constantin Țuțu, ar fi intrat în România în data de 29 august 2019 prin punctul de frontieră Siret, călătorind pe jos

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: